Ultimele stiri

Ponta: „După publicarea discuţiei pe tema CAS, nu voi mai avea cu Băsescu discuţii nepublice”

Discuţiile dintre prim-ministru şi preşedinte nu vor mai fi „nepublice” în mandatul lui Băsescu, a declarat premierul Victor Ponta, susţinând că acesta este „efectul pervers al micii satisfacţii de o zi” a preşedintelui Traian Băsescu de a prezenta public discuţia de la Cotroceni pe tema CAS, informează Mediafax.

„Efectul pervers al acelei mici satisfacţii de o zi a domnului Băsescu de a da publice discuţiile de la Cotroceni între domnia sa, cu mine şi cu doamna Petrescu, efectul pervers este acela că eu niciodată, cât o să fiu prim-ministru şi domnul Băsescu preşedinte, nu mai am discuţii nepublice cu domnia sa, că nu ştiu dacă mă înregistrează. Poate mă înregistrează la telefon, poate mă înregistrează cu o cameră ascunsă, cu ceva, aşa încât eu cu domnul Băsescu, cât mai are din mandat, o sută de zile, o sută şi ceva, eu nu mai am discuţii nepublice şi nu din vina mea, că înainte am avut o mulţime de discuţii nepublice, cum e şi normal să existe între preşedinte şi prim-ministru, dar după momentul acela, pe baza relei-credinţe dovedite, ca să zic aşa, eu nu mai am discuţii nepublice cu Băsescu, am discuţii cu martori, înregistrate şi transmise publicului nu când vrea Traian Băsescu, ci tot timpul”, a spus Ponta la Antena 3.

El a întrebat retoric dacă ar mai fi luată vreo decizie în Consiliul European în cazul în care participanţii ar şti că discuţiile ar fi transmise în direct sau filmarea ar fi difuzată ulterior.

„Domnul Van Rompuy să dea filmarea, seara, că s-a enervat pe unul din membrii Consiliului European, vă daţi seama că ar fi o catastrofă”, a mai spus Ponta, scrie aceeași sursă.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*