Ultimele stiri

Ponta, întrebat dacă este ţinta DNA: Nu sunt ţinta nimănui, cred că toată lumea mă iubeşte

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, întrebat dacă se consideră „ţinta DNA”, că el nu se simte „o ţintă a nimănui”, adăugând, ironic: „Cred că toată lumea mă sprijină şi mă iubeşte”, afirmaţie care a stârnit râsul celor prezenţi, informează Mediafax.

Victor Ponta a fost întrebat, joi, de jurnalişti, în timpul unei vizite în judeţul Mureş, dacă se consideră „adevărata ţintă a DNA”, aşa cum a declarat Viorel Hrebenciuc.

„Nu, nu mă simt o ţintă a nimănui. Cred că toată lumea mă sprijină şi mă iubeşte”, a spus Ponta ironic, moment în care toţi cei prezenţi au izbucnit în râs.

Potrivit aceleași surse, întrebat dacă recentele acţiuni ale DNA influenţează în vreun fel campania electorală, Ponta a afirmat că o serie de contracandidaţi ai săi îşi fac „un calcul greşit” că vor ajunge preşedinţi, întrucât „DNA o să distrugă PSD şi pe Ponta”.

„Eu am văzut un singur lucru: că ceilalţi contracandidaţi, doamna Udrea, şi domnul Iohannis, şi doamna Macovei spun «E adevărat, noi n-avem nicio idee, nu ştim nimic despre România, dar DNA o să distrugă PSD şi pe Ponta şi o să ajungem preşedinţi». Eu cred că-şi fac un calcul greşit, la fel de greşit ca şi al colegilor mei care-şi închipuie c-am şi câştigat alegerile şi nu mai avem decât de discutat cine se aşază pe scaunul meu”, a declarat Ponta.

Viorel Hrebenciuc – care şi-a însoţit fiul, Andrei, la DNA Braşov, unde acesta a fost audiat şi ulterior reţinut în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri – a declarat că adevărata ţintă a DNA este candidatul la Preşedinţie Victor Ponta şi că el şi fiul său sunt nevinovaţi.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*