Ultimele stiri

PREMIERĂ NAŢIONALĂ. La Timişoara există o casă acoperită cu ceramică. Vezi cât de frumos arată FOTO

casa faenza

Premieră naţională, la Timişoara! De astăzi, capitala Banatului are o clădire cu totul specială, împodobită cu ceramică. Este vorba despre sediul Asociaţiei Casa Faenza de pe Aleea Sănătăţii, în care copiii cu autism sunt ajutaţi să se recupereze gratuit.

Mozaicul de ceramică de pe clădire a fost realizat în cadrul proiectului „Una Casa di Ceramica”, care a fost inaugurat astăzi în prezenţa primarului Nicolae Robu şi a foştilor primari Gheorghe Ciuhandu şi Liviu Borha.

Evenimentul a fost organizat de Vittorio Maggi, cetățean de onoare al orașului Timișoara. Casa Faenza, ai cărui beneficiari sunt 60 de copii din oraş cu autism, a fost inaugurat în anul 2000 ca încoronare a înfrățirii dintre orașul Faenza, din Italia, și Timișoara, fiind donată municipalităţii, care o gestionează.
20151015_160533

Prin proiectul ”Una Casa di Ceramica”, orașul Faenza, capitala și patria istorică și mondială a ceramicii, a dorit să îmbogățească zidurile clădirii care îi poartă, nu întâmplător, numele. Astfel, cinci pereți exteriori ai clădirii Casa Faenza au fost în totalitate acoperiți cu opere artistice din ceramică, donate de numeroase ateliere din oraș și au fost aplicate sculpturi realizate de șase artiști de renume internațional, dintre care trei câștigători ai premiului ”Premiul Faenza”, cel mai vechi și mai cunoscut concurs de ceramică din lume.

Ideea acestui proiect s-a născut în 2011, cu scopul de a da o identitate puternică unei clădiri importante din capitala Banatului. Astfel, la Faenza, prieteni ai orașului Timișoara au pus în practică proiectul, alăturând numele clădirii, Casa Faenza, cu Faenza – sinonim în întreaga lume cu ceramica. În răstimp de trei ani, cu ajutorul a numeroși artizani care s-au alăturat acestei inițiative, s-a putut realiza un minunat mozaic de ceramică, în stil tradițional și ceramică modernă.

„Oraşul Faenza este înrudit cu Timişoara de 24 ani. Între cele două oraşe există o relaţie foarte bună. Un merit deosebit în consolidarea acestor relaţii o au Liviu Borha, dar şi primarul Gheorghe Ciuhandu. Vreau să le mulţumesc pentru ce au făcut în perioada în care şi-au exercitat mandatul. Proiectul mozaicului din ceramică este unul excelent, aduce o parte din tradiţia şi spiritul oraşului Faenza la Timişoara”, a declarat primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*