Ultimele stiri

Prima clinică de imagistică din România dedicată exclusiv femeilor, deschisă la Timișoara

senologica

Femeile din vestul țării care vor să se asigure că sunt sănătoase și efectuează periodic controale de rutină, dar și cele care doresc să-și monitorizeze o patologie depistată se pot adresa unei clinici cu totul speciale, care s-a deschis astăzi la Timișoara.

Clinica de imagistică din Timișoara este singura din țară dedicată exclusiv femeilor și patologiilor specifice. Tot astăzi a fost anunțată și Campania Mărțișorul, în cadrul căreia femei cu vârste între 30 și 50 de ani beneficiază de ecografii mamare gratuite.

Clinica a fost înființată pentru a fi un punct de sprijin femeilor pentru prevenirea tipurilor de cancer specifice lor: cancerul la sân, cancerul la tiroidă, cancerul ovarian și cancerul de col uterin. Pe lângă acestea, asociația oferă suport și în diagnosticarea infertilității și descoperirea cauzelor acesteia, dar și a altor afecțiuni.

Asociația este rezultatul muncii unor medici specializați în radioimagistică în general și radioimagistica femeii în special, cu 10 ani de experiență în domeniu. Odată cu lansarea sa, Senologica vrea să tragă un semnal de alarmă cu privire la neglijența pașilor necesari prevenirii afecțiunilor menționate. Spre exemplu, în cazul cancerului mamar, toate femeile sub 40 de ani ar trebui să facă ecografie, iar femeile peste 40 de ani mamografie o dată pe an.

În România incidența cancerului a crescut. Dacă în 2011 una din zece femei era diagnosticată cu cance la sân, în 2015, una din opt femei primește acest diagnostic.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*