Ultimele stiri

Primarul Nicolae Robu vine cu o nouă soluţie pentru ca cluburile sportive din oraş să poată fi finanţate, din nou, de municipalitate

acs poli - craiova

Cluburile sportive din Timişoara se află într-o situaţie critică din punct de vedere financiar. Asta pentru că, de aproape patru luni, asociaţiile sportive nu au mai fost finanţate de municipalitate şi Consiliul Judeţean Timiş, după ce Curtea de Conturi a ajuns la concluzia că această finanţare s-ar fi făcut în mod ilegal.

Primăria Timişoara nu a sta pe gânduri şi a contestat în instanţă raportul Curţii de Conturi. „Nu-mi pot închipui că nu vom câştiga în instanţă. Problema este că atunci când se va ajunge la judecată, toate aceste cluburi vor fi moarte”, a anunţat Nicolae Robu. Tocmai de aceea, edilul-şef intenţionează să le propună vineri, în şedinţa ordinară, aleşilor locali un nou proiect de hotărâre prin care să aprobe un cadru legal prin intermediul căruia finanţarea asociaţiilor sportive din oraş să poată fi reluată.

„Sper să se aprobe un nou cadru prin care se spune că primăria nu mai plăteşte nicio cotizaţie către niciuna dintre structuri şi se declanşează o competiţie de proiecte pe Legea 350. Dacă proiectele întocmite de aceste structuri vor îndeplini cerinţele competiţiei, atunci se vor putea aloca bani, dar numai spre înainte. În toată perioada în care eu n-am mai dat niciun ban şi până când va fi finalizată competiţia, nu se vor mai putea da bani publici, sunt interzise prin lege decontările retroactive. Orice proiect poate fi finanţat numai pentru perioada care urmează momentului aprlobării susţinerii sale financiare de la consiliul local”, explică Nicolae Robu.

Tocmai de aceea, edilul-şef atrage atenţia asupra faptului că s-au strâns destul de multe cheltuieli la cluburile sportive din Timişoara, iar fiecare echipă se descurcă cum poate. Dacă la echipa de fotbal, există posibilitatea de a se lua un credit, cu garanţia că banii pot fi daţi înapoi, nu la fel se poate întâmpla şi la celelalte sporturi. „La celelalte sporturi nu sunt aşteptaţi bani de niciunde, nu poţi să iei bani, că nu ai de unde să-i dai înapoi. E adevărat, şi cheltuielile sunt mult mai mici. La rugby sunt cheltuieli mari, pentru că echipa participă şi în competiţii internaţionale”, a semnalat primarul Timişoarei.

Dacă aleşii locali vor fi de acord cu propunerea făcută de edilul-şef, până la sfârşitul lunii noiembrie ar putea fi reluată finanţarea cluburilor sportive.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*