Ultimele stiri

Primele măsuri luate de PNL Timiș împotriva membrilor ce se opun fuziunii

PNL

Fuziunea dintre PNL și PDL merge ca la carte în județul Timiș. După ce s-au desemnat membrii Biroului Executiv, s-a stabilit modalitatea în care se va prelua conducerea în majoritatea administrațiilor locale, iar acum urmează să se lucreze și la armonizarea orgoliilor existente între membrii vechiului PNL și al fostului PDL în unele zone din județ.

Mai exact, liberalii vor desemna noi șefi de zonă, a căror activitate va cuprinde și sarcina de a armoniza spiritele în zonele în care orgoliile nu au fost depășite.

“Armonizarea în teren va fi făcută de noii responsabili de zonă care vor fi desemnați în viitoarele două sătămâni. Noi vom desemna alți șef de zonă și ei se vor ocupa de armonizare”, a explicat Marian Vasile, secretarul general al PNL Timiș.

Măsura vine ca urmare a declarației co-președintelui Dan Popa care le atrăgea atenția membrilor rebeli că ar trebui să facă un pas în spate dacă nu sunt de acord cu fuziunea și încearcă obstrucționarea acesteia.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*