Ultimele stiri

Prins la furat într-un supermarket din Timișoara

supermarket

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a încercat să fure mai multe bunuri de uz caznic dintr-un supermarket din Timișoara. Spre nefericirea lui, paznicii magazinului au fost prompți și l-au înșfăcat când a trecut de casa de marcat fără să achite. Prejudiciul în valoare de aproape 300 de lei a fost recuperat în totalitate, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal.

“La data de 21 mai, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Timişoara au fost sesizaţi despre faptul că, într-un supermarket situat pe raza municipiului, a fost reţinut un bărbat bănuit că ar fi sustras mai multe bunuri din interior. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe bărbatul în vârstă de 63 de ani, din Timişoara, care fusese reţinut de agenţii de pază ai societăţii comerciale, după ce ar fi trecut de casa de marcat, având asupra sa produse de uz gospodăresc neachitate, a căror valoare se ridică la aproape 280 de lei.”, arată cei de la IPJ Timiș

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de poliţişti, bunurile fiind predate păgubitului.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*