Ultimele stiri

Prinși după ce au furat unelte electrice dintr-o firmă din Timișoara

unelte

Doi tineri au fost prinși după ce au furat mai multe unelte electrice din magazia unei firme din Timișoara. Oamenii legii au pus mâna pe cei doi hoți sâmbătă după-amiaza. Valoarea prejudiciului se ridică la aproximativ 12.000 de lei.

Polițiștii Secției 1 din Timișoara au fost sesizați că, în noapte de vineri spre sâmbătă, persoane necunoscute au pătruns în magazia unei firme din Timișoara de unde au furat mai multe unelte electrice în valoare de aproximativ 12.000 de lei. În după-amiaza zilei de sâmbătă, oamenii legii au depistat doi bărbați, unul de 21 de ani din Timișoara și altul de 22 de ani din Cernavodă, bănuiți de comiterea furtului.

Cei doi tineri s-au ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite păgubitului.

 

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*