Ultimele stiri

Proiectele suplimentare din plenul Consiliului Local, motiv de dispută între Robu și PSD Timiș! Va fi sau nu Dan Idolu validat în funcția de consilier local

consiliul local timisoara

La fel ca în ședința trecută proiectele suplimentare din plenul consiliului local nasc controverse în rândul consilierilor. Autoritatea Electorală Centrală a decis ca alegerea următorului consilier local să fie făcută de PSD. Astfel, Robu, deși nu foarte încântat, s-a supus acestei decizii și l-a validat pe Dan Idolu în funcția de consilier local. Acesta a și depus jurământul de onestitate în cadrul plenului de vineri.

„Legea este ambiguă, dar dacă Autoritatea ne-a exprimat acest punct de vedere vom merge pe această idee” a spus în acest context Robu

În acest context și consilierii PSD au devenit mai maleabili și au decis că de această dată vor vota orice proiect suplimentar pe care îl va propune edilul-șef. Totuși acesta a afirmat că toate proiectele pe care le are în minte mai pot aștepta, și speră că cei de la PSD nu se vor mai sustrage pe viitor de la vot.

„Știu că de obicei cei de la PSD au fost împotriva proiectelor suplimentare și sper că astăzi să fie pentru și în continuare la fel” a mai menționat Robu.

Totuși, liderii PSD au menționat că decizia de a pleca din sală în ședința trecută și de a boicota proiectele suplimentare a avut o singură explicație și anume faptul că nu erau urgente. De asemenea, aceștia nu au ratat ocazia de a-i înțepa pe rivalii din PDL, susținând că aceștia au boicotat proiectele un an întreg.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*