Ultimele stiri

Promovarea de evenimente fără aprobare, sancționată de polițiștii locali. Oamenii legii, cu ochii pe Circul Orlando

afis

Două persoane ce făceau publicitate stradală Circului Orlando prin distribuirea de pliante în zona Gheorghe Lazăr au fost amendate de polițiștii locali pentru că nu dețineau aviz din partea Comisiei de Ordine Publică din cadrul Primăriei. Cei doi tineri s-au ales cu amenzi între 200-500 de lei.

Acțiunea de control a polițiștilor locali a pornit ca urmare a unei sesizări primite de la cetățeni, Ajunși pe strada Gheorge Lazări din Timișoara, oamenii legii au constatat că doi tineri de 17, respectiv 27 de ani promovau Cricul Orlando deși nu aveau aviz în acest sens, motiv pentru care au fost și sancționați.

Ca urmare a faptului că afișe aparținând aceluiași circ dar și altor evenimente sunt amplasate în tot orașul, Poliția Locală anunță că va urmări și respectarea prevederilor hotărârii de Consiliu Local care sancționează organizatorii de evenimente artistice, culturale, sportive sau alte manifestări, pentru neîndepărtarea în termen de 15 zile după desfăşurarea evenimentului a posterelor, afişelor sau anunţurilor publicitare aplicate cu ocazia organizării evenimentului. Amenzile variază între 1.000 și 2.000 lei

De la începutul acestui an pentru încălcarea prevederilor legale privind publicitarea stradală, Poliția Locală, a aplicat nu mai puțin de 228 sancțiuni contravenționale, din care mai mult de jumătate societăților comerciale.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*