Ultimele stiri

Protest împotriva clanurilor ţigăneşti din Timişoara. Ce i-au transmis manifestanţii lui Cîrpaci FOTO

mars noua dreapta

La Timişoara a avut loc, în această seară, cel de-al şaptelea marş împotriva mafiei imobiliare şi a clanurilor ţigăneşti din oraş. Protestatarii,  aproximativ 70, au strigat o serie de lozinci împotriva rromilor, fiind nemulţumiţi de nunţile pe care le organizează cu mult fast, de faptul că nu respectă legea, că îi jefuiesc pe oameni, dar şi pentru că au pus mâna pe o bună parte din clădirile istorice de pe C.D. Loga, şi nu numai.

Protestatarii s-au adunat, în jurul orei 19.00, în faţa statuii Mihai Eminescu, care se află între catedrală şi Filarmonica Banatul, iar de acolo, după ce au fost susţinute mai multe discursuri, manifestanţii au plecat pe traseul Bvd. C.D. Loga – Bvd. Revoluţiei 1989 – Bvd. 3 august 1919 – Piaţa Traian, strigând o serie de lozinci.

„Nu vrem să fim o naţie de sclavi”, „Timişoara noastră nu e şatra voastră”, „Afară, afară cu leprele din ţară”, „Timişoara nu tolerează ţigănia”, „Cîrpaci, Stanciu la puşcărie” sau „Cîrpaci, nu uita, Timişoara nu-i a ta” – s-a auzit, în această seară, în centrul oraşului.

„Ne dorim o Timişoară curată, în care toţi să respecte legile statului, să ne respectăm reciproc, să ducem o viaţă liniştită, fără paranghelii, manele noaptea la maximum de decibeli, fără bulevarde întregi blocate. Nu mai vrem să vedem români tâlhăriţi în mijloacele de transport, pe străzi”, a precizat Cătălin Duţă, liderul Noua Dreaptă Timişoara.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*