Ultimele stiri

PROTEST la Timișoara organizat de persoanele cu credite în franci elvețieni. Când are loc

franc elvetian

Timișorenii cu credite în franci elvețieni, nemulțumiți de faptul că băncile, dar și autoritățile nu-i bagă în seamă și nu încearcă să găsească o soluție pentru problemele lor ies în stradă.

Astfel, duminică, 8 februarie, Grupul Clienților cu Credite în CHF organizează simultan, în cinci orașe din țară, mai multe mitinguri de protest prin care solicită Guvernului, Camerei Deputaților, Băncii Naționale și Băncilor Comerciale convertirea în lei a creditelor în valută.

În Timisoara, mitingul se va desfăşura în Piata Operei, între orele 12.00-15.00. Celelalte oraşe sunt Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova și Iași.

Solicitările celor peste 20.000 de membri ai acestui grup au fost înaintate în data de 20 ianuarie, Guvernului, Camerei Deputaţilor şi Senatului printr-un document care cere dispunerea în regim de maximă urgenţă a unei inițiative legislative care să soluționeze situația gravă în care se găsește o bună parte a clienţilor băncilor care au contractat credite în valută.

Solicitarea conține și o propunere de text legislativ care are următoarele prevederi: posibilitatea consumatorilor cu credite în valută (CHF, EUR, USD) de a opta pentru conversia în lei a creditelor, la cursul de la data semnării contractului + o diferență de maximum 20%, indiferent de tipul de credit acordat (cu sau fără garanție), interzicerea solicitării și aplicării oricăror altor comisioane, costuri și garanții suplimentare în procesul de conversie a creditelor și interzicerea perceperii unei dobânzi anuale efective (DAE) mai mare în noua monedă de creditare.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*