Ultimele stiri

PSD Timiș, precum Pasărea Phoenix! Chiar și cu scandalurile legate de corupție, oamenii se mai înscriu în partid

Cu fostul președinte aflat sub control judiciar pentru corupție, cu alegerile pentru președinția României pierdute, dar și fără o conducere oficială, PSD Timiș pare a fi în derivă. Cine ar mai vrea să stea într-un amenenea partidid? Sunt destui oameni, spune vicepreședintele Călin Dobra care a precizat că timișenii, chiar și în situația actuală, vin să se înscrie în partid.

După toate câte s-au întâmplat în filiala Timiș a PSD-ului ar părea că nimeni n-ar mai vrea să continue pe linie politică din poziția de social-democrat. Totuși, reprezentanții filialei susțin că membrii au rămas fideli partidului și că n-au simțit nimic din punct de vedere al plecării oamenilor. Mai mult decât atât, vicepreședintele PSD Timiș susține că, deși surpărinzător, există oameni care, în continuare, vin să se înscrie în partid.

“Este o animație tot timpul, PSD-ul este un partid viu. Așa cum a demonstrat PSD-ul, avem capacitatea să ne reorganizăm pentru viitoarele alegeri.Din punct de vedere al plecării oamenilor, nu am simțit nimic pentru că suntem un partid în mișcare, am avut chiar surpriza de a avea adeziuni noi la partid”, a explicat Dobra.

Să fie așa, sau să fie doar o încurajare lansată de vicepreședintele CJT, Călin Dobra, urmează să se vadă în viitoarele luni, atunci când social-democrații vor trebui să se organizeze pentru pregătirile alegerilor locale ce vor avea loc în 2016.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*