Ultimele stiri

Rapoartele de activitate obligatorii nu au valoare pentru administrația locală! Câți consilieri locali și-au depus rapoartele

documente

Drepturi DA, îndatoriri BA. O regulă generală, care se aplică de minune consilierilor locali. Asociația Pro Democrația semnala lipsa de transparență din administrația publică locală încă de la începutul lunii. Tot atunci, a fost făcută publică și informația, potrivit căreia, în 2012, un singur ales local și-a depus raportul de activitate, iar anul trecut, niciunul.

Ei bine, după apariția acestei informații în presă, doar trei consilieri au avut mustrări de conștiință. Astfel că, până în prezent, la secretariatul Primăriei doar trei persoane și-au depus raportul de activitate pe anul trecut: Vasile Ruset(PNL), Adelina Tirziu(PDL) si Nistor Pavel Geana(PC).

Chiar dacă termenul limită a expirat de ceva vreme, secretarul Ioan Cojocari susține că aleșii locali nu s-au arătat interesați de această procedură și că nu există sancțiuni pentru cei ce nu respectă legea. Adică, deși în mod normal aceste rapoarte ar trebui depuse obligatoriu de fiecare consilier în parte, se pare că ele au devenit opționale, căpătând mai degrabă un statut de obligație morală, de care oricum prea puțini țin cont.

Nu avem ce să le facem! Ce le putem face dacă nu își depun?! E alegerea lor”, a declarat Ioan Cojocari, secretarul Primăriei.

Întrebat de Timisoara Online despre părerea sa în legătură cu sfidarea legii de către consilierii locali, viceprimarul Dan Diaconu a declarat: “Nu pot să-mi dau eu cu părerea. Atât eu, cât și viceprimarul Stoia ne-am depus rapoartele, despre consilierii locali nu pot spune nimic. Este un raport care se depune în nume personal, nu instituțional. Nu pot fi obligați”

Am primit o hârtie să îl depunem (raportul) și am să îl depun săptămâna viitoare. Dar raportul de activitate de fapt există, cumva pentru că se regăsește în procesele verbale de ședință. Noi trebuie să cerem la secretariat să vedem de câte ori am luat cuvântul, câte proiecte am votat, sau câte amendamente au fost, pentru că până la urmă e o chestie de statistică. Practic este un demers mai mult birocratic.”, a declarat Adrian Orza, atunci când a fost interpelat pe tema rapoartelor de activitate a consilierilor locali.

Întrebat de Timișoara Online de ce a fost nevoie să se aștepte atât pentru depunerea rapoartelor de activitate, Adrian Orza a răspuns: “În anii precedenți eram înștiințați din timp asupra acestui demers

Așadar, în lipsă de sancțiuni lege nu se face! Cât despre posibilitatea de a fi luate ceva măsuri în acest sens…pauză!

Totuși, aleșii locali și-au respectat o parte din îndatoriri. Mai exact, după spusele secretarului, Ioan Cojocari, toți și-au depus declarațiile de avere și de interese, chiar dacă pe site-ul Primăriei nu sunt încă toate disponibile…

 

 

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Nicolae Robu, pasibil de amendă! De ce ar putea plăti edilul 5.000 lei | Timisoara Online

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*