Ultimele stiri

Război! Poliția Locală vs boschetarii din Timișoara

Războiul dintre Poliția Locală și boschetarii din Timișoara continuă! Degeaba în fiecare săptămână oamenii legii ridica zeci de persoane de pe stradă, căci acestea revin imediat la vechile obiceiuri. Astfel, aproape 70 de oameni ai străzii au fost depistați de curând de polițiști pe străzile din oraș.

„Polițiștii locali au continuat în această perioadă verificările în ceea ce privește prezența în stradă a persoanelor care practică cerșetoria și a oamenilor străzii, în vederea depistării acestora și luării măsurilor cu privire la preluarea din stradă, monitorizarea lor și predarea către serviciile sociale conform prevederilor Legii 155/2010”, spune Dana Seracin, purtător de cuvânt al Poliției Locale Timișoara.

O dată cu încălzirea vremii s-au constatat o creștere a acestor persoane pe raza municipiului Timișoara, motiv pentru care acțiunile s-au intensificat. Astfel, în ultima săptămână, au fost depistate un număr de 68 de persoane care practică cerșetoria sau fac parte din categoria oamenilor străzii, cele mai multe dintre acestea în Complexul Studențesc și la Parcul Botanic, două locații în care s-au efectuat acțiuni repetate ca urmare a sesizărilor primite de la timișoreni, cu scopul asanării ”cuiburilor” de persoane certate cu legea.

De asemenea, alte zone în care au fost depistați cerșetori sunt Catedrala Mitropolitană, Gara de Nord, Bdul Take Ionescu, Calea Lipovei, Piața Consiliul Europei, str. M. Kogălniceanu, str. Proclamația de la Timișoara (în fața magazinului Bega).

Acțiunile continuă pe această linie, iar timișorenii care observa astfel de persoane sau locații în care aceștia și-au improvizat locuințe pot sesiza aceste aspecte la Dispeceratul Poliției Locale 0256.968.

 

2 Commentarii pe Război! Poliția Locală vs boschetarii din Timișoara

  1. Grecu Mircea // 30 iulie 2014 a 04:30 // Răspunde

    Sper sa il vad in prima linie a luptei cu acesti oameni „boschetari” si pe ginerele sekuristului Jurma Lucian care s-a casatorit cu fata acestui sekurist dupa ce a lasat-o baiatul alti sekurist (Ovidiu pe nume) care cica ii si dadea ceva pumni (de control) cind avea drum pe acasa….Sekuristii Rulez !

    • Iulian Doicaru // 18 august 2014 a 02:18 // Răspunde

      Pai…nu inteleg…voiai ca fata unui sekurist (care precis nu a facut politie politica aka nu si-a dat in primire neamurile, vecinii etc) sa se marite cu fiul unui strungar de la UMT ??? Doar nu voiai sa se „incurce” cu un somer ??? Jurma e un nume predestinat, vine de la J(e) iau „URMA” fac pariu ca Jurma are urechi mari si clapauge, desvoltate de la „trasul cu urechea pe la usi si pe sub usi” dar mai mare fericire decit sa iti vezi fiica batuta de fiul unui coleg (posibil ofiter sau grad superior) nu cred ca un tata poate avea LOL

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*