Ultimele stiri

Rectorul Universității de Vest salută decizia Primăriei Timișoara de dezvelire a bustului lui Gheorghe I. Tohăneanu. De ce este, totuși, nemulțumit

universitatea de vest

Reprezentanții Universității de Vest din Timișoara salută decizia Primăriei Timișoara de dezvelire a bustului lui Gheorghe I. Tohăneanu pe aleea personalităților din Parcul Central.

Profesor al Universității de Vest din Timișoara, doctor în filologie, scriitor, unul dintre întemeietorii învățământului filologic universitar timișorean, Gheorghe I. Tohăneanu a lăsat Universității și întregii comunități o moștenire fără egal, iar datoria noastră, a tuturor, dar mai ales ca instituție de învățământ superior este să o facem cunoscută și să o valorificăm așa cum se cuvine.

“Promovarea adevăratelor valori ale țării este mereu una dintre prioritățile Universității, considerând că personalitatea lui Gheorghe I. Tohăneanu trebuie să aibă întreaga noastră apreciere. În acest context, ne-am fi bucurat, totuși, ca reprezentanții Universității să fi fost cel puțin invitați la momentul dezvelirii bustului. Cel mai probabil, dintr-o scăpare a Primăriei, evenimentul s-a desfășurat fără prezența Universității, eventuală invitație pe care am fi onorat-o cu imensă dragoste și deosebit respect pentru unul dintre cei mai îndrăgiți profesori ai noștri”, spune Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Rectorul UVT consideră că avem numeroase motive de mândrie ca popor, Gheorghe I. Tohăneanu fiind unul dintre cele mai importante. “România nu duce lipsă de valori adevărate. Dacă fiecare dintre noi ar găsi timpul necesar să privească spre bazele acestei țări, la oamenii care și-au dedicat întreaga viață studiului, am descoperi numeroase exemple de urmat pentru generații întregi. Sunt mândru că sunt român, că putem călca pe urmele unor personalități precum ilustrul Tohăneanu”, adaugă rectorul UVT.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*