Ultimele stiri

Rectorul UVT, Marilen Pirtea, despre victoria rugby-știlor de la RCM : „Valoarea și puterea unei comunități întregi nu pot fi înfrânte de acțiuni meschine”

marilen pirtea

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea spune că valoarea unei echipe se cunoaște pe terenul de joc și nu poate fi înfrântă de practici balcanice inacceptabile într-o lume a fairplay-ului.

“Finala Cupei României câștigată în față celor de la CSM Șiința Baia Mare reprezintă încă o demonstrație a spiritului de învingători de care dau dovadă jucătorii noștri. Le mulțumim pentru bucuria adusă, dar și pentru corectitudinea și responsabilitatea de care au dat dovadă în abordarea fiecărui joc. Câștigarea Cupei este, probabil, cel mai bun răspuns pe care echipa îl putea da în fața nedreptăților desfășurate în campionat. Spiritul, valoarea și puterea unei comunități întregi nu pot fi înfrânte de acțiuni meschine care n-au nicio legătură cu ceea ce Timișoara reprezintă”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Rectorul UVT mai este de părere că rezultatele echipei au o însemnătate mult mai mare pentru comunitate și lumea sportivă.

“Acești tineri merită întregul nostru respect și sprijin. Dorința lor de a deveni cei mai buni este un exemplu de urmat pentru fiecare dintre noi, indiferent în ce domeniu ne desfășurăm activitatea. Echipa a dat acestui oraș mai mult decât trofee, a dat modele de urmat și a adus un nou suflu pe scena sportivă națională”, a adăugat prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*