Ultimele stiri

Robu spune că Sala Polivalentă va fi gata până la Campionatul European de Baschet, Alfred Simonis îl contrazice

Sala Polivalenta

Lucrările merg greu la noua Sală Polivalentă, e adevărat, spune primarul Nicolae Robu, dar dă asigurări că vor fi gata până în luna iunie când va trebui ca acolo să se desfășoare Campionatul European de Baschet Feminin. Consilierul local Alfred Simonis îl contrazice, însă, pe edil și spune că meciurile se vor juca la odioasa Sala Olimpia.

Vizitele pe șantier i-au dat încredere primarului Nicolae Robu că lucrările la noua Sală Polivalentă vor fi finalizate la timp pentru Campionatul European de Baschet Feminin, ce ar trebui să se desfășoare la jumătatea lunii iunie. Totuși, Alfred Simonis nu-l crede. Este convins că primarul nu-și poate asuma eșecul nerealizării lucrării la termenul promis.

„Sala nu va fi finalizată. Nu vom avea sală frumoasă nouă, care să aibă un număr mare de locuri pentru a primi spectatori și o vom organiza ori la Sala Olimpia, ori la altă sală, care nu ar face cinste Timișoarei, așa cum ar fi făcut noua sală pe care primarul și-a asumat că o va termina. Faptul că nu-și asumă că nu reușește să termine lucrarea în termen, este o altă problemă de comportament pe care o are domnul primar”, a explicat Simonis.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*