Ultimele stiri

România, promovată la Parlamentul European de caricaturistul Ştefan Popa Popa’s

România este promovată în Parlamentul European de români valoroși şi talentaţi. Ieri, la Bruxelles a avut loc un eveniment intitulat „Sub acelaşi cer, culturi diferite!”, care  a cuprins o conferință susținută de renumitul actor, scriitor și regizor Dan Puric și expozitia marelui caricaturist Ștefan Popa Popas, căruia i s-au alăturat Marian Avramescu și Leonida Nastase.

„Sunt bucuroasă că, exact în ziua în care închei un an de activitate în PE am reușit să fac un eveniment de înaltă ținută care a arătat faptul că România are valori umane de talie internațională! Cred că prin acțiuni culturale putem promova România. Avem oameni valoroși în toate domeniile. Cultura poate crea punți între țări și între oameni”, a declarat europarlamentarul Maria Grapini în cadrul evenimentului cultural organizat.

Conferința și vernisajul s-au bucurat de un real succes, iar sute de persoane au stat, de la ora 10.00 până la ora 22.00, la rând pentru a primi un portret realizat de cei trei artiști români. Evenimentul s-a încheiat cu o masă tradițională românească.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*