Ultimele stiri

S-a deschis noul an academic la trei universităţi din Timişoara. Despre ce le-a vorbit mitropolitul Banatului studenţilor

ioan selejan

Universitatea Politehnica, Universitatea de Vest şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului şi-au deschis, în această dimineaţă, porţile pentru zeci de studenţi. La festivităţile de deschidere a noului an academic de la Universitatea de Vest şi cea de Ştiinţe Agricole a participat şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Nu mai puţin de 16.000 de studenţi învaţă la Universitatea de Vest din Timişoara în acest an. Potrivit rectorului Marilen Pirtea, instituţia pe care o conduce a înregistrat o nouă premieră.

“Important este faptul că pe acelaşi număr de locuri se observă creşterea numărului de studenţi la cu taxă, într-o Românie în care există foarte multe locuri fără taxă şi nivelul de trai este unul care nu permite plata unor taxe de marea majoritate şi studenţii sunt într-o vânătoare a facultăţilor care oferă locuri fără taxă. Totuşi, faptul că UVT este printre puţinele universităţi sau poate chiar prima la nivel naţional care are o pondere mai mare a locurilor cu taxă în favoarea locurilor fără taxă înseamnă că aceşti studenţi îşi doresc neapărat să vină la UVT”, a declarat Marilen Pirtea.

sorin cimpeanu

Printre cei prezenţi la deschiderea de an universitar de la UVT s-a numărat şi mitropolitul Banatului, Ioan Selejan care a declarat că este nemulţumit de faptul că „universităţi de prestigiu din afara ţării vin şi culeg cu ambele braţe elevii foarte buni de la noi şi le oferă facilităţi să studieze în Occident. Şi nu fac asta dintr-un spirit de ajutorare, ci pentru că-şi doresc să aibă o elită studenţească, care generează o supraelită. Universitatea de Vest din Timişoara găzduieşte 150 de studenţi înscrişi la Teologie, deci este o universitate creştină”.

Sorin Cîmpeanu a lăudat managementul de la Universitatea de Vest din Timişoara, iar după ce a ajuns la deschiderea de an academic de la Universitatea de Ştiinţe Agricole s-a emoţionat. Asta pentru că a primit distincţia de Doctor Honoris Causa, în cadrul unei ceremonii.

Foto: Constantin Duma

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*