Ultimele stiri

S-au găsit bani pentru reînceperea lucrărilor la căminul de lux al Universităţii de Vest din Timişoara

camin uvt

S-au găsit fondurile necesare reînceperii lucrărilor la cel mai modern cămin studenţesc din România, al Universităţii de Vest din Timişoara. Marilen Pirtea, rectorul universităţii timişorene, a anunţat, ieri, că a reuşit să convingă reprezentanţii Ministerului Educaţiei să accepte deblocarea unei sume importante de bani din fondurile proprii ale instituţiei pentru ca lucrările să continue la căminul din Complexul Studenţesc.

Lucrările la acest cămin au fost începute în vara anului 2013, însă s-a săpat fundaţia acestuia şi cam atât. Asta pentru că Guvernul nu a mai alocat fonduri.

„Am primit două milioane de lei pe cheltuieli de capital, în primă fază. Avem o deblocare de opt milioane de lei din veniturile proprii ale universităţii, pe care nu le puteam folosi pentru căminul de lângă BRD, iar acum se negociază încă 1,5 milioane de lei, tot pentru cămin, din banii ministerului. Rămăseserăm restanţi cu această prioritate pentru studenţi, aşa cum a fost promisă în momentul inaugurării, adică realizarea acestei investiţii a căminului studenţesc din banii ministerului. Însă noi ne-am oferit disponibilitatea de a folosi şi banii universităţii pentru a continua lucrările”, a declarat, ieri, rectorul Marilen Pirtea.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a precizat, la Timişoara, că va sprijini realizarea acestui cămin studenţesc.

„Căminul UVT nu e finalizabil anul acesta pentru că este în stadiu incipient. Am identificat unele propuneri pe care le facem direcţiilor de specialitate pentru a susţine continuarea investiţiei căminului. Cu atât mai mult trebuie să susţinem realizarea căminului cu cât UVT a avut admiterea din acest an cu 30% mai bună şi astfel că are o nevoie mai accentuată de locuri de cazare”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*