Ultimele stiri

Salată verde şi campanie electorală. Inaugurarea primei pieţe volante, motiv de bucurie pentru politicienii locali

Piata Volanta

Inaugurarea primei pieţe volante din Timişoara a fost un motiv de bucurie nu numai pentru cetăţenii, care au venit în număr mare aici pentru a-şi face cumpărăturile, ci şi pentru politicienii locali. Aceştia din urmă au considerat că deschiderea pieţei este o oportunitate perfectă pentru a-şi face campanie electorală.

Fie că e vorba de campania pentru ocuparea funcţiei de deputat al Colegiului 3 sau cea pentru alegerile europarlamentare, partidele şi reprezentanţii lor locali au venit să le facă promisiuni potenţialilor alegători.

Piaţa volantă, cu produse 100% româneşti, este un proiect iniţiat de consilierii locali PDL Adelina Tîrziu şi Ştefan Sandu. Cu toate acestea, chiar dacă proiectul este intentat de democrat-liberali, în piaţă au venit şi un număr mare de reprezentanţi ai partidelor care nu au nicio legătură cu acest proiect.

Astfel, reprezentanţi ai PSD, PMP, PNL, PNŢCD au trecut prin piaţa volantă pentru a da mâna cu alegătorii. Senatori, candidaţi la Colegiul 3, lideri de filiale locale şi alţi actori de pe scena politică şi-au asigurat o baie de mulţime.

Dacă alţi politicieni s-au înghesuit să îşi facă, aici, campanie, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre candidatul PDL pe Colegiul 3, Balint Petrescu. Se pare că pentru el, realizarea colegilor săi de partid nu este chiar atât de importantă, acesta ajungând la piaţă cu o întârziere de o oră.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*