SĂRĂCIE VÂNDUTĂ PE TARABE! Meleag fără rasism, țigani fără etichetă

Tweet

E duminică dimineață și afară sunt vreo 10 grade. E soare, dar totuși frig. În fața mea, plin de oameni. Oameni ce merg în același sens cu mine, alții ce se întorc și alții ce vând vechituri pe trotuar.  Abia mă pot mișca, iar o țigancă cu fusta lungă și colorată nu-mi mai dă pace cu un parfum fake pe care vrea să mi-l dea cu 20 de lei, bani cu care să-și ia o „cafă”, zice ea. Mă gândesc oare ce cafea mai bea și asta de costă atât de mult și merg mai departe fără să-i zic nimic. Mai fac câțiva pași. În fața mea, un bărbat înfofolit stă cu un bilet în mână. Îi dau cinci lei, iau biletul și trec de poarta albastră. Sunt în piața de vechituri. Sunt în Piața Flavia.

Un amalgam de culori și oameni mă lovește. Doamne înalte, aranjate și pe tocuri, în mâini cu genți pe care e clar că au dat mulți bani, dar și doamne simple, în adidași și trening. Copii și adolescenți. Bărbați cu ceafa lată ce numai ce s-au întors de la sală, sau moșnegi ce au venit să mai alunge plictiseala de zi cu zi. Români și țigani. Aici e locul în care diferențele nu există, locul în care rasismul și-a pierdut demult valoarea. Vorbesc de parcă se cunosc de o viața, negociază și cumpăra unul de la altul. Ce? Ei bine, orice. De la haine second-hand sau noi, încălțăminte, electronice electrocasnice, oale și farfurii, biciclete, produse cosmetice sau alimente. Aici e loc pentru toate sub soare.

 

Sărăcia răscolită până la beton

Unii comercianți au plătit 10 lei pe metrul de masă, să stea mai confortabil și să-și poate expune mai vizibil marfa. Alții, mai săraci sau poate doar mai zgârciți și-au întins produsele pe jos și așteaptă ca cei ce au venit să ia pulsul pieței să se aplece și să caute printre vechiturile expuse. „Răscoliți până la beton, nu ne deranjează!”, țipă cât îl țin plămânii un țigan ce vede doi tineri interesați de cablurile și chichițele ce le-a expus pe o bucată de nailon. Alții, mai moderni, au expus direct pe mașinile proprii. Le-au umplut de teneși, adidași și haine destul de scumpe față de media pieței, dar mult mai calitative, spun ei.

„Haideți la Iulius Mall în aer liber”, se aude înfundat dintr-o parte a pieței. Doamne, oamenii aștia chiar sunt creativi. Și-au făcut sloganuri și știu cum să-și atragă cumpărători. Le fac complimente doamnelor, pe domni îi duc cu vorba, fac reduceri și în final ajung să vândă câte ceva din toate pe care le-au adus. Majoritate covârșitoare vinde haine second-hand. Nu sunt doar țigani cei ce se ocupă de asta, deși ei sunt clar în majoritate. Ei sunt și cei de la care oamenii preferă să cumpere, lăsând prețurile destul de joase. În fond, lor nu le pasă. Au cumpărat marfa în saci, fără să știe ce e acolo, iar acum o dau la bucată. Oricum câștigă la preț. Fericită că i-a mers bine azi, una dintre femeile de etnie romă, la masa căreia se făcuse deja coadă, anunță că săptămâna viitoare își face cărți de vizită să le împartă, pentru că ea are și un magazin în Piața Badea Cârțan, iar doritorii o pot căuta și acolo. Amuzant la prima vedere, dar destul de practic având în vedere că pe masă se găseau doar haine firmate. Oricare cu cinci lei, reducere de Ziua Femeii de această dată. Reduceri fac mereu, toți. Nu pentru că ar vrea, sau ar avea motive, ci pentru a vinde. Sunt zile îi care merge tare rău și nu faci bani nici măcar cât să plătești intrarea și expunerea la masă. Asta de obicei se întâmplă iarna, când afară e frig, sau când plouă, căci oamenilor le vine greu să facă shopping în asemenea condiții. Dar sunt și zile bune, și zile extrem de bune, ca în orice activitate ce presupune comerțul. Oricum, toți vin aici de săraci ce sunt. Bogăția nu se vinde pe tarabă, sărăcia, da.

 

Rasismul e uitat. Țiganii și românii își dau mâna în arta comerțului

Rar vezi polițiști locali să se perinde pe aici, dar rar e și scandal. E plin, însă, de administratori ce se îngrijesc temeinic ca fiecare comerciant să-și plătească locul pe care a expus, cei ce expun pe jos, pe pături sau nailoane scapă de taxă. Piața a fost la un moment dat și în atenția municipalității care considera că felul în care se face comerț aici nu onorează un oraș ca Timișoara. La începutul anului 2013 primarul Nicolae Robu cerea soluții de asanare a zonei direcțiilor Primăriei, dar situația a rămas la stadiu de plan, comerțul făcându-se în același condiții de ani de zile.

Vă dați seama că igiena nu e la ea acasă aici. Printre atâtea vechituri, pe asfalt mai găsești și deșeuri aruncate. Dar oamenilor pare să nu le pese. Asta pare a fi și farmecul unui asemenea târg. Aici diferențele, prejudecățile sau obiceiurile s-au pierdut. Lucrurile se mișcă într-o normalitate rar întâlnită în secolul vitezei, iar o simplă privire mai în profunzime te face să realizezi că oamenii nu sunt atât de diferiți. Aici, țiganii și românii își dau mâna în arta comerțului, și de multe ori au încredere unul în altul chiar dacă uneori, așa cum mi s-a întâmplat și mie, cineva îți mai atrage atenția să-ți închizi geanta, căci țiganii fură…