Ultimele stiri

Scandal cu focuri de armă, în fața Inspectoratului de Poliție Timiș! Un bărbat a fost rănit

arma

S-au tras foruri de armă vineri dimineața chiar în fața Inspectoratului de Poliție al județului Timiș! Un tânăr de 29 de ani a rănit un alt bărbat după ce, în urma unui confict izbucnit spontan, acesta a folosit o arnă cu gloanțe de cauciuc.

Incidentul s-a petrecut vineri dimineața, în jurul orei 06.00. Scandalul a izbucnit pe strada Take Ionescu, vis-à-vis de sediul IPJ Timiș. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii, care au constatat că un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Timişoara, a fost rănit cu o armă neletală cu proiectil de cauciuc în zona pieptului. Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Cercetările au fost preluate de poliţiştii din cadrul SAESP, iar în urma investigaţiilor efectuate a fost identificat un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Timişoara, bănuit de comiterea faptei. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă neletală, fără drept şi lovire sau alte violenţe, în acest moment tânărul fiind audiat la sediul poliţiei”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că tânărul de 29 de ani este deţinător legal de armă neletală.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*