Ultimele stiri

Scandal uriaș la Vocea României! Mihai Chițu nu și-a primit nici până azi banii de la PRO TV

mihai chitu

Mihai Chițu a vrăjit pe toată lumea cu talentul și carisma sa la “Vocea României”! A câștigat și premiul cel mare, iar viitorul, cel puțin din punct de vedere financiar, îi era asigurat. Din păcate, până în acest moment, cântărețul a rămas cu gloria și imaginea, întrucât banii întârzie să îi intre în cont.

“Până în acest moment, nu am primit premiul de la PRO TV. Nu știu din ce motiv, dar acesta este adevărul. Eu tot sper însă ca lucrurile să se reglementeze și, poate mâine, poimâine, sa mi se dea și banii! Nu mă gândesc să mă îmbogățesc cu ei, căci dacă alții își iau case, mașini sau pleacă în vacante de lux, eu prefer să investesc în muzică”, a declarat Mihai Chițu.

Mihai susține că vrea să urmeze o carieră muzicală, chiar și-a făcut și o piesă și speră să ajungă la sufletul publicului, la fel ca atunci când reușea să facă sala să vibreze la “Vocea României”.“Poate fi surprinzător, însă am renunțat la vechea meserie, aceea de agent de vânzări, și am urmat calea artistică. Întotdeauna mi-am dorit să fac acest lucru și acum visul mi s-a implinit. Am și început să câștig bănuți din concerte. Poate vine și premiul de la PROTV și totul se rezolvă”, a conchis Chitu, scrie Wowbiz.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*