Ultimele stiri

Şcoala ortodoxă, singura din Timişoara în care elevii au INTERZIS cu telefoanele mobile la ore. Câţi micuţi învaţă aici FOTO

scoala ortodoxa

Pentru cel de-al şaselea an consecutiv, Şcoala Ortodoxă „Antim Ivireanul” din Timişoara şi-a deschis porţile. 200 de copii îmbrăcaţi în uniforme şcolare şi însoţiţi de părinţi au participat, astăzi, la deschiderea noului an şcolar. Deşi este o şcoală ortodoxă, aici au fost înscrişi chiar şi baptişti, catolici, dar şi copii arabi sau indieni. Unitatea de învăţământ, care-şi desfăşoară activitatea pe B-dul Liviu Rebreanu, este una particulară, autorizată, astfel că părinţii elevilor înscrişi scot din buzunar, în fiecare lună, 700 de lei pentru şcolarizarea copiilor.

„Această şcoală este prima şcoală ortodoxă din judeţul Timiş, autorizată de Ministerul Educaţiei. Școală cu predare în limba română și înfiinţată după normele Ministerului Educaţiei Naţionale, Școala Sf. Antim Ivireanul are şi discipline specifice unei şcoli ortodoxe. Şcoala și grădinița ortodoxă sunt unități școlare în care copiii sunt apreciați pentru talentul și individualitatea fiecăruia, învață iubirea aproapelui, valorile tradiționale românești, jocul în natură, creativitatea, îndemânarea și bucuria de a trăi; sunt doar câteva din dezideratele acestui proiect”, transmit reprezentanţii Arhiepiscopiei Timişoara.

În premieră la Timişoara, în şcoala ortodoxă nu au voie cu gadgeturi, adică telefoane mobile sau tablete la ore. „Copiii noştri nu au deloc gadgeturi, asta e o regulă a şcolii, nu au telefoane mobile. Pleacă de acasă fără ele. În şcoală există calculatoare, dacă nu au telefon, am observat că se joacă foarte mult între ei”, spune Adela Panait, directoarea Şcolii Ortodoxe „Sfântul Antim Ivireanul”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*