Ultimele stiri

Se reiau lucrările pe strada Ștefan cel Mare. Partea inaugurată în decembrie are nevoie de retușări

Lucrările au fost reluate pe strada Ștefan cel Mare din Timișoara pe porțiunea neterminată. Totuși timișorenii ce vor trece prin zonă vor avea surpriza de a vedea că muncitorii vor lucra și pe partea de carosabil predată circulației în luna decembrie a anului trecut. Motivul? Ei bine, zona are nevoie de mici retușări.

„Au fost reluate lucrările pe strada Stefan cel Mare, unde lucrările sunt gata în proporție de 88%. Termenul de finalizarea a lucrărilor va fi în trei-patru săptămâni. Ce a mai rămas de făcut este asfaltarea și în unele locuri pregătirea pentru asfaltare și amenajarea trotuarelor în această zonă. Lucrările grele au fost finalizate”, anunță primarul Nicolae Robu.

Lucrările nu se vor limita însă doar la cele neterminate. Muncitorii vor aduce o serie de retușări și porțiunii care a fost predată circulației în luna decembrie.

„Se vor mai impune până la recepție și unele corectări pe partea ce a fost deja dată în folosință, pentru că traficul a fost greu pe această parte”, a mai informat edilul.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*