Ultimele stiri

Simbolurile primăverii au invadat Piața Victoriei! Ce prețuri au mărțișoarele / FOTO

martisaore

Peste 200 de autorizații a eliberat Primăria Timișoara pentru cei ce vestesc primăvara în centrul orașului. Ne referim, desigur, la comercianții de mărțișoare, care și-au făcut deja apariția în Piața Victoriei. Deși timid acum, până la sfârșitul săptămânii se așteaptă ca zona să fie invadată de mărțișoare, flori, cadouri și bijuterii, toate, evident, ornate cu tradiționalul fir alb-roșu.

DSC_0522 DSC_0523

De la tradiționalele mărțișoare ce întruchipează coșari, trifoi cu patru foi sau potcoave și până la altele fistichii ornate cu pietre Swarovski, în Piața Operei, timișorenii pot găsi simboluri ale primăverii pe toate gusturile și pe toate buzunarele. Prețurile pornesc de la 1-2 lei, pentru mărțișoarele, simple, din plastic, și pot ajunge la câteva zeci de lei, pentru cele cu cristale Swarovski sau pentru mărțișoarele-unicat.

DSC_0524 DSC_0526

Anul acesta, Primăria Timișoara a eliberat 429 autorizații pentru comercializarea de mărţişoare. Mai mult de jumătate dintre acestea, adică 230, sunt pentru zona centrală, iar restul, pentru celelalte cartiere ale orașului.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*