Ultimele stiri

Simona Halep rămâne singura româncă de la US Open, după ce Cârstea și Niculescu au fost eliminate de Bouchard și Strycova

Monica Niculescu a fost învinsă cu scorul de 4-6, 6-4, 6-2, de sportiva cehă Barbora Zahlavova Strycova, cap de serie numărul 30, în turul doi la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Meciul a durat două ore și 16 minute.

Sorana Cîrstea, locul 80 WTA, a fost eliminată în turul doi la US Open, ultimul Grand Slam al anului, după ce a fost învinsă de canadianca Eugenie Bouchard, cap de serie numărul 7, scor 6-2, 6-7 (4/7), 6-4.

Simona Halep joacă astăzi în turul trei la US Open cu Mirjana Lucici-Baroni, locul 121 WTA, în timp ce la dublu mixt, Horia Tecău va evolua în runda inaugurală. Meciul dintre Halep și Lucici-Baroni este al doilea programat pe Grandstand, urmând să aibă loc în jurul orei 19.30.

Tecău și sportiva cehă Lucie Hradecka, favoriți numărul 5, vor întâlni în primul tur al probei de dublu mixt perechea Hao-Ching Chan/Max Mirnii (Taiwan/Belarus), aceasta urmând să fie al patrulea meci de pe terenul 10.

La junioare, Ioana Diana Pietroiu, cap de serie numărul 6, va juca, pe terenul P 10, în compania sportivei americane Madison Bourguignon, în primul tur la simplu, informează sport.ro.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*