Ultimele stiri

Societatea Timișoara denunță votul sfidător din Camera Deputaților în favoarea lui Victor Ponta

„Societatea Timișoara își exprimă revolta și dezgustul față de votul sfidător din plenul Camerei Deputaților, care a condus la respingerea solicitării procurorului general de încuviințare a începerii urmăririi penale a premierului Victor Ponta. Scutul aliaților premierului în fața exigențelor legii, manifestat cu o pondere rușinoasă de 2 la 1, ilustrează convingător gravitatea cangrenării clasei politice românești și evidențiază o dată în plus ruptura unei părți semnificative a politicienilor de corpul electoral pe care pretinde că îl reprezintă. Totodată, prin acest gest politic iresponsabil, care va afecta considerabil credibilitatea statului de drept din România, apreciem că s-a depășit un punct critic al disprețului instituțional, ceea ce impune regruparea grabnică a forțelor politice consecvent democratice și a societății civile, în vederea reconfigurării radicale a scenei politice autohtone.”

Societatea Timișoara

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*