Ultimele stiri

Sorin Grindeanu: „nu cred că e normal să avem un primar cu asemenea limbaj”. Ce spune despre „frustrările” lui Nicolae Robu

Sorin Grindeanu

Chiar dacă Sorin Grindeanu a vrut să îi dea o lecţie lui Nicolae Robu şi să rămână indiferent în faţa ultimelor cuvinte aspre pe care primarul le-a rostit despre el, liderul PSD Timişoara nu s-a putut abţine şi a făcut şi el câteva remarci la adresa edilului.

Actualul motiv de ceartă dintre cei doi este noul corp al Spitalului de Copii. Marţi, Nicolae Robu a anunţat că se vor începe lucrările la acest proiect, care era deja în discuţie de mai bine de un an, iar Sorin Grindeanu i-a transmis acestuia că a stabilit un nou record pentru lucrări întârziate. Primarul nu a putut să se stăpânească şi s-a întors cu o nouă replică, în care l-a numit pe şeful PSD Timişoara „frustrat” şi i-a dat şi o „bulină neagră”.

Miercuri, Sorin Grindeanu a discutat, din nou, despre primar, deşi şi-a început discursul prin a spune că nu vrea să îi răspundă edilului.

„Nu-i răspund pentru că nu cred că e normal să coborâm atât de mult nivelul, nu cred că este normal să avem un primar cu un asemenea limbaj. Eu nu am fost obişnuit, şi stau de mult în Timişoara, cu un limbaj din partea edilului şef al oraşului, indiferent cum s-a numit el, de acest tip. Aşa că nu o să îi răspund, mai ales că, eu dacă am criticat ceva, am criticat o anumită procedură, eu nu am criticat persoana domnului Robu. (…) Sigur aş putea să vorbesc şi eu de anumite frustrări, dar nu o să o fac. Frustrări legate de faptul că nu există niciun proiect în Timişoara şi tot ceea ce se întâmplă sunt proiecte ale vechii administraţii, sigur că te poţi simţi frustrat”, a spus Sorin Grindeanu despre primar.

Mai mult, preşedintele PSD Timişoara a afirmat că se bucură că licitaţia pentru spital a fost câştigată de o firmă „liberală din Timişoara”, având în vedere că, în repetate rânduri, Primăria a lucrat cu firme „liberale” de la Bucureşti.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*