Ultimele stiri

SPECTACULOS Cum va arăta fântâna cu jocuri de lumini de pe Bega

fantana arteziana bega

Două milioane de euro – atât vrea să investească Primăria Timişoara pentru a realiza fântâna cu jocuri de lumini de pe Bega, promisă de Nicolae Robu încă din campania electorală. În tema de proiectare este prezentat exact modul în care va arată fântâna.

„Avem din nou lansată licitaţia pentru sistemul de spectacole cu muzică, apă şi lumină pe Bega. Sperăm ca de data aceasta să avem mai mult noroc, să avem ofertanţi pentru această lucrare foarte importantă, care va creşte gradul de atractivitate al oraşului nostru”, spunea, săptămâna trecută, primarul Nicolae Robu.

„Momentul în care fântâna este cu adevărat actorul principal al spectacolului este după căderea nopţii, atunci când ea devine un simbol dinamic, interactiv, pentru municipiul Timişoara. Inclusiv concerte simfonice, rock etc. vor putea fi organizate în sit, cu background/ decor asigurat de jocurile de apă şi lumină, corelate cu muzică. Zona va deveni atracţia principală a oraşului, locul unde se va asculta muzică bună, se vor urmări proiecţii laser şi video, spectacole multimedia de amploare, fântâna putând fi chiar şi parte interactivă, o componentă a orchestrei unui concert live”, se arata în tema de proiectare.

Potrivit reprezentanţilor primăriei, apa va curge în fântână sub formă de arc şi de evantai. „Spectacolul multimedia va fi completat de către un sistem complex laser color de mare putere şi videoproiector, de mare definiţie, care să proiecteze imagini diverse pe un ecran de apă ce va fi situat pe plaforma plutitoare. Spectacolele de lumini şi cele de laser vor fi îmbunătăţite prin crearea unui efect de ceaţă densă pe tot perimetrul platformei”, mai scrie în tema de proiectare.

1 Commentariu pe SPECTACULOS Cum va arăta fântâna cu jocuri de lumini de pe Bega

  1. Nu stiu cat de justificata este actiunea asta. As fi fost multumit, si cred ca si altii, doar cu luminile de pe margine, iar mijlocul sa fie lasat liber pentru navigatie. Tocmai ce se implementa un proiect de transport pe apa pe distanta navigabila ce strabate orasul. Cum vom mai naviga printre circariile acelea?
    Domnul primar sustine ca astfel s-ar mari atractivitatea orasului nostru. Pai de atractivitate avem noi nevoie? De ce nu investeste cei 2 milioane de euro pentru piste radiale de biciclete, inspre marginile orasului ca sa putem veni cu bicicletele la lucru? Ca din banii nostrii face?
    Si de ce concerte de seara inbslatele celei mai mari catedrale din oras care este plina pana la refuz de oameni credinciosi, pentru ca astfel va obstructiona in mod evident slujbele din lacasul de cult.
    Nubputea face acelasi loc de spectacole in partea cealalta a podului.
    Mi se pare un act tendentios directionat explicit, si inutil, impotriva credintei majoritare a populatiei!

Dă-i un răspuns lui Claudiu Anulează răspunsul

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*