Ultimele stiri

Sprijin pentru persoanele nevoiașe de la Fundația „Timișoara ’89”

Clubul Lions Timişoara Bastion a continuat în luna aprilie colaborarea de succes cu Fundația „Timișoara ‘89”. Leii au îmbinat caritatea cu voluntariatul, oferind atât bunuri materiale (plicuri de semințe) cât și timpul lor pentru a dezvolta o grădină de verdețuri, în curtea Fundației.

Astfel, o parte din membrii clubului Lions, implicând și personalul și beneficiarii din cadrul Fundației, au săpat, aranjat și semănat o suprafață de 60 de m2 pentru a oferi celor de la Fundație o sursă permanentă de verdețuri pentru gătit. Prin acest proiect s-a dorit oferirea unor mijloace prin care beneficiarii noștri să poată să se susțină singuri pe o perioadă mai lungă de timp.

Înființată de Petru Ilieșu, sprijinit de un mic grup de prieteni din acea perioadă, Fundația “Timișoara ‘89” s-a constituit la data de 30 decembrie 1989 și este astfel cunoscută ca întâia organizație umanitară apărută în România postrevoluționară. Fundația se ocupă cu sprijinirea materială și morală a persoanelor și grupurilor aflate în situație de criză (îndeosebi persoane fără adăpost: adulți și copii ai străzii, vagabonzi, cerșetori, muncitori zilieri itineranți, dependenți de drog și alcoolici, bolnavi psihic rătăciți, familii evacuate, persoane agresate fizic și psihic).

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*