Ultimele stiri

Stelian Tănase: TVR s-ar putea ÎNCHIDE în primăvară şi redeschide după o lună. Sindicat: Am senzaţia că se ascunde gunoiul sub preş

Preşedintele director-general al TVR, Stelian Tănase, a declarat, miercuri, în Comisia pentru Cultură din Senat, că televiziunea publică nu va supravieţui financiar, dacă nu va găsi sprijin în sindicatele din Televiziunea Română, şi s-ar putea închide în primăvara anului viitor.

Potrivit Mediafax, Dragoş Bocanaciu, preşedintele principalului sindicat din Televiziunea Română, a declarat că se încearcă „ascunderea gunoiului sub preş”. Stelian Tănase a făcut aceste afirmaţii în timpul audierii sale în Comisia de Cultură din Senat, în contextul în care a vorbit despre relaţia pe care o are conducerea TVR cu sindicatele din această instituţie.

Tănase a precizat că, dacă nu se va găsi un mod de a dialoga cu sindicatele, TVR nu va supravieţui financiar. „(…) dacă nu se întâmplă nimic şi rămânem doar aşa să ne acuzăm unii pe alţii, la primăvară se închide TVR. Nu va putea supravieţui financiar. Orice scamatorii sau îngăduinţă am avea de la un Guvern sau altul, se închide. Lucru cu care sunt de acord, dar să o deschidem după o lună, cu o nouă schemă, cum s-a întâmplat şi în Grecia şi în alte ţări. Dacă nu găsim cu sindicatele un mod de a dialoga şi de practica soluţii economice, nu văd nicio ieşire. Cred că ultima discuţie între liderii sindicali la care a participat şi domnul Dumitru Costin (preşedintele Blocului Naţional Sindical, n.r.) să fie de bun augur şi să trecem spre soluţii, nu înspre confruntare”, a spus Stelian Tănase.

El a precizat că se aşteaptă să aibă în liderii de sindicat „un partener”, alături de care să rezolve problemele.

„Cineva a spus în Consiliul de Administraţie, certându-se cu liderul de sindicat, că suntem în aceeaşi barcă. Nu prea văd aşa situaţia şi spun că treaba lor nu este să dea soluţii. Trebuie să dea şi ei soluţii, trebuie să ne aşezăm la masă şi în urma unui dialog – pentru că trebuie făcute sacrificii şi la nivelul companiei şi la nivelul sindicatului – să găsim împreună soluţii. (…) Atitudinea lor este intratabilă în acest sens, ei spun ‘Avem drepturi, avem contract colectiv de muncă’. Acum ne-au dat şi în judecată pentru indexarea unor drepturi salarile, 700.000, pentru tot sindicatul, ceea ce va împovăra şi mai mult sarcina noastră”, a mai spus Stelian Tănase.

De asemenea, preşedintele director-general a prezentat în faţa membrilor Comisiei pentru Cultură din Senat situaţia financiară a televiziunii publice.

„Un singur lucru aş spune acum că, datorită a două situaţii ivite una la sfârşitul lunii decembrie şi una în aprilie, ne-am potcovit cu o creştere a datoriei cu încă 30 de milioane de lei de fiecare dată. Vreau să vă spun că prima dată a fost în legătură cu vacanţa Consiliului de Administraţie şi a doua a fost următoarea situaţie. A fost o coincidenţă, pe care nu am putut să o suportăm financiar, vorbesc de cash-flow, ratele pe care a trebuit să le plătim la EBU (European Broadcasting Union, n.red.), cu salariile şi cu rata au fost prea mult pentru cât putea televiziunea să suporte. Am primit o solicitare puternică ca să achităm la EBU ca să fim siguri că vom primi Campionatul Mondial, ceea ce s-a întâmplat (…) şi atunci am avut un hop, am pierdut eşalonarea, am avut şi o zi restantă la salariu, dar am am plătit 1.500.000 de euro la EBU şi am primit meciurile”, a mai spus acesta.

Totodată, Stelian Tănase a precizat că a fost săptămâna trecută la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) să discute situaţia TVR şi a primit promisiuni că se va încerca o soluţie în legătură cu pierderea eşalonării plăţii datoriilor către stat.

Potrivit aceleași surse, în privinţa grilei de toamnă a TVR, Stelian Tănase a declarat că aceasta este „foarte ieftină”. „Vom ridica această grilă. Desigur, dacă am fi avut un suport financiar mai consistent, lucrurile ar fi mers mult mai bine. E o grilă foarte ieftină, încercăm mai mult cu imaginaţia şi cu inovaţia, decât cu un suport real de resurse, să ridicăm această grilă care concide cu campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie anul acesta”, a declarat Stelian Tănase.

 

1 Commentariu pe Stelian Tănase: TVR s-ar putea ÎNCHIDE în primăvară şi redeschide după o lună. Sindicat: Am senzaţia că se ascunde gunoiul sub preş

  1. TVR trebuia desfintata, inchisa, lichidata sau privatizata demult! Este o organizatie tipic comunista in sensul cel mai rau al cuvantului, o monstrozitate care a trecut peste restrucrurari economice si pe langa tranzitie in mod aberant! Adrian Nastase cand a fost prim-ministru, crezand ca el va fi in continuare mare bastan al Romaniei, a montat TVR-ului un buson de alimentare financiara aproape frauduloasa, punand o taxa obligatorie in spatele populatiei si facand-o astfel stat in stat, cu impozit propriu. Banii televiziunii publice trebuiau sa vina de la bugetul de stat!!! Atunci era, cat de cat, un control asupra lor! Telespectatorii nu au nevoie de TVR pentru ca sunt si asa prea multe televiziuni, o adevarata inflatie. Toata lumea vede ca TVR central produce emisiuni de proasta calitate, niste susanele ridicole. Valoroasa este doar ARHIVA TVR si atat. In comparatie cu canalele miticesti din Bucuresti pot spune ca are emisiuni mult mai bune, decente si de bun simt TVR Timisoara !!! In concluzie: TVR trebuie desfintata si privatizata pe bucati! Trebuie taiata coada javrei dintr-o data! Ar fi spre binele tuturor iar telespectatorii nu-i vor duce deloc lipsa ! Dimpotriva !

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*