Ultimele stiri

STOP parcării autovehiculelor de mare tonaj în Timișoara. Amenzi între 1.000 și 2.500 lei pentru cei ce nu respectă prevederile legale

tir

Polițiștii locali îi sancținoneză pe șoferii de tiruri care își parchează autovehiculele, la voia întâmplării, în Timișoara. Ca urmare, în cursul zilei de ieri, au efectuat acțiuni pe linia depistării conducătorilor de autovehicule de mare tonaj care nu respectă prevederile referitoare la parcarea vehiculelor grele pe raza municipiului Timișoara. Astfel de cazuri au fost întâlnite în zona Demetriade, precum și pe străzile Recoltei și Chimiștilor.

Potrivit actului normativ, se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 t pe drumurile publice şi terenurile aparţinând domeniului public sau privat ale municipiului Timişoara. Această restricţie se exceptează pe timpul efectuării operaţiunilor de încărcare/descărcare sau îmbarcare/debarcare, conducătorii acestor vehicule având obligaţia să respecte semnalizarea rutieră din zonă.

Încălcarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă  de la 1.000 la 2.500 lei

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*