Ultimele stiri

Studiu: elevii timișoreni vor să aibă propria afacere sau să fie manageri

caravana samsung

Majoritatea elevilor de liceu din principalele orașe din vestul țării își doresc ca în viitor să aibă profesii care implică un grad mare de independență sau să-și dezvolte o afacere pe cont propriu, arată o cercetare realizată de Samsung Electronics România. 

Cercetarea s-a realizat pe un eșantion format din aproximativ 4.000 de elevi de liceu din vestul țării, cu scopul de a afla care sunt profesiile pe care elevii români români și le doresc, dar și cele pentru care aceștia sunt potriviți din punct de vedere al personalității lor.

Preferințele elevilor timișoreni

Conform cercetării realizate de Samsung Electronics România în 3 licee de prestigiu din Timișoara – Liceul Pedagogic Carmen Sylva, Colegiul National Bănățean, Liceul de Informatica Grigore Moisil – majoritatea elevilor au un spirit întreprinzător foarte bine dezvoltat.

Elevii din Timișoara sunt foarte interesați în principal de meseriile din domeniul tehnologiei informației (34,5% dintre elevi au ales meserii ca programator sau inginer de sistem). În ordinea alegerilor lor, aceștia vor ca în viitor să devină avocați (19,9%) sau manageri (11,4%).

Topul meseriilor alese de elevi arată următoarele trei preferințe de carieră: avocat (15,4%), programator (12,9%), actor (11,4%).

Profesiile noii generații de elevi: băieții aleg să fie programatori și fetele avocat

O caracteristă interesantă a elevilor din vestul țării este tendința acestora de a alege intuitiv profesii pentru care sunt potriviți din punct de vedere al personalității lor. Totodată, ei sunt înclinați să aleagă profesii cunoscute, popularizate în ultimii ani, care le pot aduce câștiguri financiare. Astfel, un top 3 al meseriilor pe care le aleg cel mai des arată că aceștia vor ca în viitor să fie avocați, programatori sau ingineri de sisteme informatice.

Băieții sunt interesați cel mai mult de domeniul IT: 38% dintre ei au spus că vor să devină programatori sau ingineri de sisteme informatice. Din trăsăturile lor de personalitate reiese că sunt potriviți pentru profesiile din domeniul IT, dar pot dezvolta cu ușurință și caracteristicile necesare pentru alte profesii cum ar fi: expert contabil, agent imobiliar, funcționar bancar, laborant, inginer sau controlor de trafic aerian.

În cazul fetelor, cele mai multe dintre ele au ales în primul rând o carieră de avocat (20%). În plan secundar, ele sunt interesate și de profesii sociale, în alegerile lor fiind și profesii ca medic, psiholog sau profesor. Din analiza trăsăturilor lor de personalitate resiese că acestea sunt potrivite atât pentru profesiile pe care le aleg spontan, cât și pentru unele noi ca de exemplu specialist relații publice, educator, psiholog, medic, traducător sau asistent social.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*