Ultimele stiri

Sute de micuți au luat cu asalt sediul Poliției Locale Timișoara [FOTO]

Sute de copii au vizitat, miercuri, sediul Poliţiei Locale Timişoara. Cu ocazia Zilei Porților Deschise, micuţii s-au înghesuit să vadă cum decurge o zi din viața polițiștilor locali, să vadă armamentul și aparatura din dotare și de ce nu, să atingă toate aceste echipamente.

Astfel, pe parcursul zilei de astăzi, timișorenii au avut ocazia să viziteze sediul instituției, birourile, sala de festivități, sala de sport unde polițiștii locali se antrenează, să afle care sunt atribuțiile polițiștilor locali, să afle mai multe despre rezultatele foarte bune la competițiile sportive, să vadă dotarea, motocicletele, bicicletele și autovehiculele cu care polițiștii locali patrulează.

La eveniment au fost prezenți peste 300 de elevi de la unitățile de învățământ pe care Poliția Locală le are în supraveghere, dar și de la alte instituții de învățământ . Pe lângă elevi, au fost prezenți și “oameni mari”, curioși să vadă cu ce se ocupă Poliția Locală, precum și reprezentanți ai consiliilor consultative de cartier cu care Poliția Locală colaborează permanent.

Ca în fiecare an, de ziua Sfinților Constantin și Elena, polițiștii sărbătoresc Ziua Poliției Locale. Cu această  ocazie a fost organizată pentru al doilea an consecutiv Ziua Porților Deschise, manifestare care a fost un succes.

P5210113 P5210126 P5210151 P5210162 (1) P5210162 P5210178 (1) P5210178 P5210185 P5210205

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*