Ultimele stiri

intarzieri

Trenurile circulă mai încet din cauza caniculei, în judeţul Timiş

7 iulie 2015 // Niciun comentariu

tren canicula
Veşti proaste pentru timişenii care sunt nevoiţi să se plimbe cu trenul în aceste zile caniculare. CFR anunţă că din cauza arşiţei, viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă astăzi şi mâine, între anumite ore. Astfel, măsura se aplică aproape în întreaga ţară, inclusiv în judeţul Timiş, unde meteorologii au anunţat temperaturi de peste 38 de grade Celsius. „Măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în [detalii...]

Trafic aerian dat peste cap la Aeroportul Internațional Timișoara din cauza unei fenomen rar și PERICULOS

3 ianuarie 2015 // Niciun comentariu

aeroport timisoara
Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă la Aeroportul Internațional Timișoara. Zborurile au fost afectate, în această dimineață de condițiile meteo nefavorabile, polei, ploaie care îngheață, dar și de operațiunile de degivrare care s-au efectuat conform procedurilor specifice de siguranță a operațiunilor aeriene. Astfel, în cursul dimineții au fost înregistrate întârzieri de aproximativ două ore cauzate de fenomenul de ploaie care [detalii...]