Ultimele stiri

medici

Timișoreni cu afecțiuni oftalmologice, operați de cei mai buni specialiști din lume

23 aprilie 2015 // 3 Commentarii

ochi
Mai mulți timișoreni care au diferite oftalmologice vor fi operați, în aceste zile, de cei mai buni specialiști din lume în domeniu. În perioada 23 – 25 aprilie, capitala Banatului este gazda unuia dintre cele mai importante evenimente din viața medicală românească. Vorbim despre „A IX-a Conferință de Oftalmologie regională cu participare internațională”, ce reunește peste 400 de oftalmologi din țară și din străinătate. Tema [detalii...]

Ministrul Sănătătii: E nevoie de legea privind veniturile personalului medical, altfel rămânem fără specialişti

15 aprilie 2015 // Niciun comentariu

medici
Proiectul de lege privind veniturile personalului medical trebuie aprobat cât mai repede, altfel există riscul ca în câţiva ani să plece din ţară specialiştii, în condiţiile în care în prezent deficitul este de aproximativ 35.000 de cadre medicale, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu , transmite Mediafax. „Riscăm ca în câţiva ani să ne plece specialiştii din sistem, şi mă refer aici atât la medici cât şi la asistenţi [detalii...]

Trei vieți salvate cu organele Dorei Târziu, fata ucisă de șmecherul cu BMW-ul care a fugit de la locul accidentului

7 aprilie 2015 // Niciun comentariu

dora tarziu
Organele Dorei Târziu, fata de 16 ani care a fost lovită în plin de un șmecher cu BMW care a fugit de la locul accidentului, au salvat trei vieți. Potrivit medicilor de la Spitalul Județean Timișoara, noaptea trecută, a avut loc operația de prelevare de organe, la care au participat trei echipe de medici din Timișoara, Cluj-Napoca și București. Rinichii fetei au ajuns la Cluj-Napoca, iar ficatul la București. Dan Ilincariu, coordonatorul Centrului Regional [detalii...]

CUMPLIT Fata din Timiș care a fost lovită în plin de un șmecher cu BMW a intrat în moarte cerebrală. UPDATE Părinții au fost de acord cu prelevarea de organe

6 aprilie 2015 // Niciun comentariu

dora tarziu
Adolescenta de 16 ani care, joi seara, a fost lovită în plin de un șmecher cu BMW, în localitatea timișeană Cenad, a intrat, astăzi, în moarte cerebrală. Potrivit medicilor, fata mai respiră cu ajutorul unor aparate, însă corpul ei va mai rezista cel mult câteva ore. Între timp, medicii încearcă să-i convingă pe părinții Dorei Târziu să fie de acord ca ficatul și rinichii fetei să fie prelevați. Totul în speranța că alte vieți ar putea fi [detalii...]

A refuzat să-ți deconecteze soțul de la aparatele care-l țineau în viață. INCREDIBIL ce s-a întâmplat apoi

6 aprilie 2015 // Niciun comentariu

O femeie din statul american Georgia a povestit că a refuzat să urmeze recomandarea medicilor și să-l deconecteze de la aparate pe soțul ei, după ce acesta fusese grav rănit într-un accident rutier. Danielle Davis a refuzat pur și simplu să-și piardă soțul dupa numai 7 luni de la căsătorie și s-a rugat ca acesta să rămână în viață, deși medicii nu i-au mai dat nicio șansă, relatează Daily Mail. Femeia a refuzat să renunțe la soțul ei și [detalii...]

Cum pot timișorenii să prevină accidentele vasculare cerebrale cu o simplă ecografie

2 aprilie 2015 // Niciun comentariu

accident vascular cerebral
Medicii timișoreni de la Clinica de Chirurgie Vasculară din cadrul spitalului județean atrag atenția că accidentele vasculare cerebrale, a treia cauză de deces în România, după bolile cardiovasculare și cancerul, ar putea fi prevenite cu o simplă ecografie. Astfel, persoanele care fumează, au colesterolul mărit, au tensiunea ridicată și suferă de diabet ar trebui neapărat să se prezinte la un control pentru că există șanse destul de mari să fie [detalii...]

Aproape 50 de timișeni au refuzat cardul de sănătate. Ce motive au invocat

16 martie 2015 // Niciun comentariu

card de sanatate
Majoritatea asiguraților din județul Timiș au primit cardurile de sănătate, potrivit datelor furnizate de reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș. Astfel, au mai rămas aproximativ 11.000 de carduri care urmează să fie distribuite în perioada următoare. În județul Timiș, zeci de persoane nu au dorit cardul de sănătate, astfel că l-au returnat reprezentanților CJAS Timiș. „Este vorba despre 47 de persoane care le-au [detalii...]

Conferință despre bolile reumatice, la Timișoara

13 martie 2015 // Niciun comentariu

reumatism
Pacienții cu boli reumatice din județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara sunt invitați să participe, la Timișoara, la o conferință despre aceste afecțiuni. Acțiunea „Managementul bolilor reumatice” este organizată pentru prima oară în orașul nostru și va avea loc între 20 și 21 martie. Manifestarea își propune să aducă împreună atat persoane cu boli reumatismale inflamatorii și degenerative, apropiați ai acestora cat si [detalii...]

Proiect unic la Timișoara pentru informarea femeilor cu privire la afecțiunile ginecologice

9 martie 2015 // 1 Commentariu

medici
Un proiect unic la nivel național a fost prezentat, astăzi, la Timișoara pentru informarea femeilor cu privire la tratamentul chirurgical al afecțiunilor ginecologice. Medicul timișorean Voicu Simedrea a inițiat o platformă online de informare care cuprinde informații despre toate bolile ginecologice și soluțiile de tratament chirurgical între care o pacientă poate alege, și anume www.chirurgieginecologica.ro. „Spațiu important este alocat pentru [detalii...]

Românii merg la medic în străinătate iar străinii se tratează în România

26 februarie 2015 // Niciun comentariu

medic de familie
Românii îşi tratează în clinicile din străinătate malformaţiile congenitale, cataracta sau diferite tipuri de cancer, în timp ce străinii vin în România pentru tratamente stomatologice, chirurgie estetică, servicii spa şi wellness, potrivit agenţiei de turism medical Seytour. „Pacienţii străini vin în România, dar ne vizitează pentru turism dentar, investigaţii şi tratamente oftalmologice, chirurgie estetică şi plastică. Atât timp cât [detalii...]
1 2 3 4 7