Ultimele stiri

studenti

Mii de studenţi în campusul universitar din Timişoara, încă de dimineaţă, printre muncitori

24 septembrie 2015 // Niciun comentariu

complexul studentesc
Campusul universitar din Timişoara a fost, în această dimineaţă, mai aglomerat ca niciodată. Asta pentru că studenţii au putut să se cazeze în căminele Universităţii de Vest şi ale Universităţii Politehnica începând cu această dimineaţă. Acesta a fost şi motivul pentru care în special „bobocii”, însoţiţi de părinţi, s-au trezit încă de la primele ore ale dimineţii ca să vină în Complexul Studenţesc. În aceste zile, însă, [detalii...]

Veşti proaste pentru studenţi: mai puţine apartamente de închiriat, la Timişoara

21 septembrie 2015 // Niciun comentariu

inchiriere locuinte
Veşti proaste pentru studenţii care s-au înscris la una din cele patru universităţi de stat din Timişoara şi nu au prins un loc în cămin. Imobiliare.ro anunţă că numărul apartamentelor de închiriat a scăzut, faţă de anul precedent. „Scăderea volumului de apartamente de închiriat din marile orașe poate fi pusă, cel puțin în parte, pe seama stabilizării pieței achizițiilor și a reluării unei tendințe ascendente a prețurilor. Proprietarii [detalii...]

Universitatea din Reşiţa, implicată într-un scandal de corupţie, vrea să fie absorbită de Universitatea de Vest. De ce nu a luat o decizie instituţia timişoreană

15 septembrie 2015 // Niciun comentariu

universitatea de vest
Reprezentanţii Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa nu au stat pe gânduri şi au fost de acord ca singura instituţie de învăţământ superior din judeţul Caraş-Severin să fie absorbită de Universitatea de Vest din Timişoara, după scandalul de corupţie în care au fost implicaţi, în această vară. Pe de altă parte, universitatea timişoreană nu a luat încă o decizie oficială. Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din [detalii...]

În căminele din Timişoara nu sunt locuri pentru refugiaţii sirieni. Ce semnal de alarmă trag studenţii de la Universitatea de Vest

10 septembrie 2015 // Niciun comentariu

refugiat
În căminele universităţilor din Timişoara nu sunt locuri suficiente pentru toţi studenţii care doresc să se cazeze. Acesta este semnalul de alarmă tras de studenţii timişoreni, după ce au aflat că reprezentanţii Guvernului ar vrea să cazezez o parte din refugiaţii sirieni care vor ajunge în ţara noastră în căminele şcolare sau ale universităţilor. „Problema refugiaților sirieni este o problemă pe care statul român ar trebui să o sprijine, [detalii...]

Universitatea de Vest din Timişoara vrea să salveze învăţământul superior reşitean, după scandalul de corupţie din Universitatea „Eftimie Murgu”. Cum intenţionează să facă asta

7 septembrie 2015 // Niciun comentariu

universitatea eftimie murgu resita
Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, singur de altfel din judeţul Caraş-Severin, va fi salvată de Universitatea de Vest din Timişoara de la a fi desfiinţată, după scandalul sexual şi de corupţie în care a fost implicată. La solicitarea conducerii Universității Eftimie Murgu din Reșița, conducerea Universității de Vest din Timișoara a analizat posibilitatea și oportunitatea fuziunii prin absorbție a celor două instituții de [detalii...]

A început sesiunea de toamnă în cadrul universităţilor timişorene. Câte locuri bugetate sunt libere

7 septembrie 2015 // Niciun comentariu

Tinerii care nu au apucat încă să se înscrie la facultate mai au o şansă. Asta pentru că a început sesiunea de toamnă în cadrul universităţilor timişorene. Universitatea de Vest din Timișoara scoate la concurs 170 de locuri bugetate și alte 2.200 în regim cu taxă, în cele 11 facultăți ale sale. Admiterea se desfășoară în perioada 7 – 20 septembrie. Oferta universității cuprinde 73 de specializări, dintre care șase sunt în limbi străine. [detalii...]

Adio, alcool în Complexul Studenţesc din Timişoara, după ce un tânăr de 29 de ani a fost omorât în bătaie. Cine vine cu această propunere

3 septembrie 2015 // Niciun comentariu

fast food
Adio, băuturi alcoolice în Complexul Studenţesc din Timişoara. Consilierii locali PSD vor propune, din nou, interzicerea comercializării, dar şi al consumului de alcool în campusul universitar din capitala Banatului, printr-un proiect de hotărâre. În acest moment, în Complexul Studenţesc, tinerii pot să cumpere alcool, dar nu pot să-l consume în această zonă. Pesediştii s-au gândit să vină cu această iniţiativă după ce, la sfârşitul lunii [detalii...]

Primarul Nicolae Robu vrea să schimbe aspectul Complexului Studenţesc din Timişoara. Ce vrea să facă FOTO

2 septembrie 2015 // Niciun comentariu

nicolae robu complexul studentesc
„Studenţii Timişoarei merită cu prisosinţă!” – acesta este titlul ultimei postări publicate de Nicolae Robu pe Facebook, aseară. Primarul Timişoarei anunţă că s-a plimbat câteva ore, la sfârşitul săptămânii trecute, prin Complexul Studenţesc, însoţit de mai mulţi studenţi-lideri de organizaţii din universităţişe cu cămine în campus. La final, s-a luat decizia de a îmbunătăţi aspectul Complexului Studenţesc. Iată ce [detalii...]

Studenţii Universităţii de Vest din Timişoara, din căminele din Complexul Studenţesc, sunt „spionaţi”. De ce au fost montate camere de supraveghere

31 august 2015 // Niciun comentariu

sistem centralizat de supraveghere uvt
INEDIT. În urma unei investiții a Universității de Vest din Timișoara, toate căminele instituției din Complexul Studențesc beneficiază de un sistem de supraveghere centralizat. Acesta își are sediul în C13 și are ca scop monitorizarea camerelor de supraveghere video din cele șapte cămine ale UVT situate în Campus. În total, în aceste spații sunt montate 88 de camere de supraveghere amplasate la intrări în cămine, pe holuri, pe fiecare etaj cel [detalii...]

Mai mulți studenți la UVT anul acesta! La ce facultăți au avut loc cele mai mari creșteri

4 august 2015 // Niciun comentariu

universitatea de vest
UVT se va bucura de mai mulți studenți anul acest! Mai exact, în prima sesiune s-au înmatriculat cu 25 % mai multe persoane decat la admiterea din iulie 2014. Practic, anul acesta, peste 3.300 de tineri au ales să studieze la UVT. Numărul este cu aproximativ 650 de persoane mai mare față de anul trecut, în aceeași perioadă.  „Am înmatriculat simțitor mai mulți studenți față de anul trecut. Vorbim despre un merit al întregii comunități. Avem [detalii...]
1 2 3 4 15