Ultimele stiri

Timișoara, destinație favorită pentru oamenii de afaceri

timisoara

Un alt titlu pentru municipiul Timișoara! Orașul de pe Bega a fost declarat de Adunarea Europeană pentru Afaceri (EBA) din Marea Britanie destinație prioritară pentru investiții.

Adunarea Europeană pentru Afaceri(EBA)  din Oxford, Marea Britanie, derulează un Program de Investiţii pentru sprijinirea creşterii rapide a oraşelor şi regiunilor şi de sporire a atractivităţii investiţionale. În acest context, în cadrul proiectului “Promovarea a oraşelor viitorului” sunt evidenţiate principalele destinaţii pentru afaceri, stabilite de de un grup de experţi. Aceştia evaluează potenţialul economic şi investiţional al oraşului, precum şi proiectele şi politicile investiţionale pentru sectoarele prioritare.

Timişoara a intrat în acest program şi astfel este inclusă în categoria destinaţiilor principale pentru investiţii în registrul AEA, atestată prin Certificatul de Destinaţie Principală pentru Investiţii  și titlul afferent. Ieri, la Londra, Timişoara a primit acest certificat şi fanionul EBA (Europe Business Assembly).

„Municipiul Timișoara primește titlul și certificatul de oraș destinație prioritară pentru investiții din partea Adunării Europene pentru Afaceri din Oxford Marea Britanie. Am fost informați că suntem printre orașele nominalizate pentru titlu și ni s-au cerut niște informații suplimentare, am transmis aceste informații și apoi am aflat că suntem premianți”, a explicat primarul Nicolae Robu.

Ca beneficii în urma distincției, Timişoara va avea parte suport managerial pentru proiectele de investiţii: pe siturile oficiale ale AEA şi partenerilor săi, în revista online “The Leader Times and The Socrates Almanac”, în cursul prezentărilor privind oraşele atractive pentru investiţii, ca parte a misiunii economice şi Summiturilor AEA;Va organiza summituri şi întâlniri naţionale, regionale şi internaţionale pentru afaceri, cu participarea experţilor şi specialiştilor AEA, a reprezentanţilor elitelor de afaceri, investitorilor, politicienilor, autorităţilor, city-managerilor şi oamenilor de ştiinţă. Și, de asemenea, va atrage atenţiei liderilor regionali şi mondiali ai companiilor, instituţiilor bancare şi financiare, companiilor de construcţii şi comunităţilor de afaceri în vederea dezvoltării unor proiecte şi implementării de programe pentru creşterea economic a oraşului şi a regiunii.

Conform primarului Nicolae Robu, din România, doar Timișoara și Aradul au primit acest titlu din partea asociației din Oxford.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*