Ultimele stiri

Timișoara este pe harta Nopții Agențiilor 2014! La ce evenimente pot participa pasionații de publicitate

noaptea agentiilor 2014

Cea de-a cincea ediţie a Nopţii Agenţiilor are loc anul acesta pe 3 aprilie, se va desfășura sub tema “Craft up your life” și, pentru prima oară, agențiile din afara Bucureștiului pot participa în cadrul evenimentului. În Timișoara, pasionații de publicitate pot participa la evenimentele organizate de către ADwiser, Celmaitare Studios și Synopsis.

Programul Noaptea Agențiilor, în Timișoara:

–          ADwiser te invită la micul atelier al gurmanzilor creativi

Cei de la ADwiser și-au propus să demonstreze cât de mult contează conținutul, ambalajul și modul în care este prezentat un produs și te invită să guști ce ȋnseamna creativitatea culinară: “ În acest proces ne vom aduce contribuția și măiestria fiecare din echipa noastră. Vom lucra la tot ceea ce înseamnă imaginea produsului, precum și la povestea sa. La capitolul gust, vom avea și produse preparate  de către o iscusită colegă, iar întregul eveniment va fi condimentat cu voioșie, într-o manieră foarte creativă”, au promis cei de la ADwiser.

–          Atelier de cărți poștale la Synopsis

În cadrul Nopții Agențiilor din Timișoara, agenția Synopsis: organizeză un workshop de carte poștală în hruba de povești Synopsis: “Vă invităm la un atelier foarte serios de design de carte poștală. Sunteți invitați cu toții să vă aduceți laptopurile, monitoarele, tabletele, stațiile de lucru și imprimantele 3D; o să le puteți parca în holul de la intrare pentru o poză de grup, dar risipă de curent electric nu vom face; la cărțile poștale veți lucra cu unelte interzise la bordul unui avion– cutter, lipici, tuș, peniță, seringă și HB-uri bine ascuțite. Vei avea 4 ore la dispoziție să scrii-desenezi-caligrafiezi-concepi-creezi o carte poștală originală”, au explicat cei de la Synopsis:.

–          Celmaitare antrenament de crafting

Celmaitare Studios participă în premieră la Noaptea Agențiilor și promit celmaitare antrenament de crafting și o petrecere de pomină.

Noaptea Agenţiilor este un proiect The Institute, care îşi propune să promoveze creativitatea locală şi să faciliteze socializarea  în rândul celor pasionaţi de comunicare. Ajuns la cea de-a patra ediţie, evenimentul permite publicului larg să treacă pragul agenţiilor preferate, într-un context relaxat şi informal şi încurajează agenţiile să îşi dovedească originalitatea prin organizarea de evenimente creative.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*