Ultimele stiri

Timișoara găzduiește, în premieră națională, Școala de Imunologie din Sud-Estul Europei

umf

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara găzduieşte, în perioada 26 – 29 septembrie, a șasea ediţie a Şcolii de Imunologie din regiunea Europei de Sud-Est. Sunt încurajaţi să participe tinerii cercetători din regiunea Europei de Sud-Est, în mod deosebit din România şi ţările vecine, pentru a aplica în cadrul acestei şcoli, astfel încât atât Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”, cât şi participanţii vor avea oportunitatea unor interacţiuni ştiinţifice interesante în domeniul imunologiei.

Manifestarea are loc pentru prima dată în România şi reuneşte specialişti din domeniul imunologiei din Austria, Canada, Franţa, Finlanda, Germania, Ungaria, India şi România. Tematica se va centra pe progresele recente în studiul inflamaţiei şi infecţiei, biologiei celulelor T şi B, imunogeneticii, precum şi al bolilor autoimune.

La cursuri şi workshop-uri sunt aşteptaţi să participe 60 de tineri cercetători din sud-estul Europei, în special din România şi din ţările învecinate, participarea fiind susţinută financiar integral de către EFIS.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*