Ultimele stiri

Timișorenii sunt invitați la Balul Vienez de la Timișoara

Fundația Balul Vienez de la Timișoara organizează ediția a IV-a a evenimentului Balul Vienez de la Timișoara care va avea loc joi, 26 noiembrie, începând cu ora 19:00 în Sala Teatrului Național. Desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Austriei, Balul Vienez de la Timișoara este al 31-lea Bal Vienez recunoscut la nivel internațional de către Primăria din Viena. Astfel, printre invitații speciali, anul acesta se va număra și dl Ernst Woller, Presedintele Comisiei de Cultură din Primaria Viena.

De asemenea, la evenimentului vor fi prezenți invitați din mediul diplomatic, politic, și economic atât de la nivel local, cât și național. În cadrul programului artistic, invitații de onoare sunt soprana Rodica Vică și tenorul Mihail Dogotari, ambii soliști ai Operei de Stat din Viena. Ei vor cânta acompaniați de Spirit of Vienna Ensemble, orchestra venită special din capitala Austriei pentru Balul Vienez de la Timișoara. Programul artistic este completat de momentele celor 48 de tineri debutanți, și al celor 56 de copii minidansatori. Coregrafiile prezentate sunt create și pregătite timp de 2 luni alături de doi dintre cei mai renumiți antrenori de dans din România, Diana și Raul Avram. Ediția din acest an va fi prezentată de Ditte Dinesz, realizatoare la TVR Timișoara care a câștigat însemnate premii de televiziune.

Balul este un eveniment cultural caritabil, scopul acestui proiect fiind de a sprijini fundația internațională United Way România în beneficiul a circa 450 de copii, tineri și vârstnici din orașul Timișoara.

Av. Ioana Hațegan, Președintele Fundației Balul Vienez de la Timișoara, a declarat „Balul Vienez de la Timișoara a ajuns la a IV-a ediție. În toți acești ani, prin acest proiect caritabil, am ajutat sute de copii și oameni bătrâni din centrele United Way. Ne bucurăm că în acest am lansat și campania cu floarea de colț care răspândește și mai mult gestul generozității, iar comunitatea oamenilor generoșsi crește de la an, la an.”

Campania „O Floare de colț pentru United Way”
Ca o premieră, anul acesta, Fundația Balul Vienez de la Timișoara a introdus floarea de colț ca simbol al spiritului caritabil pe care îl promovează în fiecare an în orașul nostru. Această acțiune face parte din campania de strângere de fonduri ”O Floare de colț pentru United Way”. Chiar dacă generozitatea este ca o floare rară, campania este o invitație deschisă tuturor timișorenilor care consideră că să dăruiești, oricât de puțin, e important în viață.

Cu o donație minimă recomandată de 10 Lei, se poate achiziționa o broșă. Toate donațiile obținute în urma achiziționării florii de colț ajung direct la Fundația United Way din Timișoara. Cu numai 10 Lei se asigură o masă caldă unui copil din centrele fundației.
De la lansarea campaniei la sfârșitul lunii octombrie au fost vândute peste 1.500 de flori de colț. Această realizare înseamnă 1.500 de mese calde pentru copiii incluși în programul Fundației United Way din Timișoara.

Mai multe firme locale și organizații susțin campania de strângere de fonduri a Balului Vienez de la Timișoara prin distribuirea de flori de colț. Printre acestea se află: Flextronics România, Timișoreana, Centrul Cultural German Timișoara, Institutul Francez Timișoara, Accenture, Continental și instituțiile de învățământ Montessori Haus Timișoara și Liceul Teoretic Nikolaus Lenau din Timișoara.

Cine poate participa la evenimentul din 26 noiembrie?
Organizatorii se adresează iubitorilor de cultură, celor care sunt în căutarea unei experiențe unice și celor care își doresc ca prin participarea lor la un astfel de spectacol extraordinar să susțină cauze caritabile deosebit de importante.

Invitațiile pentru cea de-a IV-a ediție a Balului Vienez de la Timișoara sunt disponibile în 3 locații diferite: la sediul Fundației Balul Vienez de la Timișoara, pe Strada Ady Endre, Nr. 11, la Casele de bilete ale Teatrului Național și online, la adresa http://balul-vienez.ro/invitatie/.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*