Ultimele stiri

Tinerii din Timişoara, alături de primarul Nicolae Robu: vor fântâni pe apă ca în Barcelona

fantana arteziana bega

15 asociaţii din care fac parte tineri din Timişoara sunt alături de primarul Nicolae Robu şi anunţă că vor fântâni pe apă ca-n Barcelona.

„Organizaţiile de tineret fac parte din societatea civilă din Timişoara şi se implică activ în toate demersurile care au ca beneficiari tinerii. Astfel, proiectul iniţiat de municipalitatea timișoreană priveşte în mod deosebit şi categoria de tineret. Noi, zecile de mii de tineri, suntem deschiși la nou și chiar insistăm ca mai multe proiecte similare să fie realizate în orașul nostru. Apreciem şi susţinem realizarea unui asemenea sistem de fântâni care ar aduce numai beneficii tinerilor, organizaţiilor de tineret şi tuturor cetăţenilor Municipiului Timişoara. Evident, când spunem că susținem proiectul o facem condiționat de neafectarea navigabilității canalului, condiție care este îndeplinită conform propunerii inițiale”, anunţă semnatarii comunicatului de presă.

Reprezentanţii ONG-urilor mai anunţă că o fântână pe Bega va face Timişoara să fie mai atractivă pentru tinerii internaţionali care ajung în capitala Banatului. „Considerăm că prin realizarea acestui proiect Timişoara va intra în rândul oraşelor fruntaşe din Europa, care au fântâni similare, precum Barcelona (Spania), Varşovia (Polonia), Strasbourg (Franţa) şi va deveni astfel şi punct de atracţie pentru turişti. Mai mult, suntem convinși că absolut toți timișorenii vor ajunge să aprecieze această fântână și se vor mândri odată ce va fi realizată. Așadar, cerem Primăriei Municipiului Timișoara să realizeze cât mai repede acest sistem de fântâni cu jocuri de apă și efecte multimedia ținând astfel cont și de opinia tinerilor din oraș, ce reprezintă mai bine de 1/3 din populația totală a orașului”, mai scriu reprezentanţii ONG-urilor.

Vă reamintim că, în urmă cu câteva zile, Institutul pentru Dezvoltare Locală anunţa că nu este de acord cu realizarea unei fântâni cu jocuri de lumini în valoare de două milioane de euro pe Bega. Ideea acestui proiect îi aparţine primarului Nicolae Robu.

Organizaţiile de tineret susţinătoare a acțiunii sunt: Organizația pentru Educația Nouă (OpEN), Consiliul Județean al Elevilor Timiș (CJE Timiș), Liga Studenţilor din Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii (LSFETc), Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC), Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică – Banat (ARDOR Banat), Liga Studenților din Facultatea de Mecanică Timișoara (LSFMT), Institutul pentru Formarea Tinerilor, Liga Studenților Chimiști din Timișoara (LSCT), Asociația Student Plus, Organizația Studenților Doctoranzi din Universitatea Politehnica Timișoara (OSDUPT), Liga Studenților din Facultatea de Management în Producție și Transporturi (LSFMPT), Organizaţia Studenţească „Traian Lalescu” (OSTL), European Law Students’ Association Timișoara (ELSA Timișoara), Liga Studenților din Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică (LSFEE) şi Convenția Organizațiilor Studențești din Politehnică (COSPol).

4 Commentarii pe Tinerii din Timişoara, alături de primarul Nicolae Robu: vor fântâni pe apă ca în Barcelona

  1. Un student // 24 iulie 2015 a 13:27 // Răspunde

    Avand in vedere ca Ligiile mai sus mentionate (majoritatea fiind de la Politehnica) cauta activ sponsorizari in permanenta isi gasesc o finantare in primarie asadar cum mai bine sa obtina acesti banuti decat sa il „sustina” pe Domnul primar. Este o iluzie, sunt student iar atitudinea generala a tineretului este contra proiectelor edilului, ne este teama ca orasul nostru va fi irevocabil schimbat (in rau) prin aceste proiecte.

    Pana la urma urmei, este indiferenta si lipsa de civism ce permite aceste lucrurui, iar in cazul acestor ligi este lipsa totala de scrupule (calcandu-si pe propria lor parere la nivel de individ pentru a primi niste banuti).

  2. puteti fi mai pupincuristi de atat???!!!

  3. Deloc surprinzator, 9 din cele 15 organizatii de tineret enumerate activeaza in Universitatea Politehnica din Timisoara, in cadrul careia dl. primar este presedinte al senatului. Finantarea activitatilor tuturor acestor asociatii este asigurata de UPT sau/si de Primarie. Este foarte simplu – daca doresc sa mai fie finantate vreodata, TOATE aceste asociatii TREBUIE sa fie de acord cu primarul/presedintele Senatului UPT. Ca membru in una din aceste asociatii, NU am fost consultat asupra acestei chestiuni. Nu mai cautati confirmari inexistente, domnule primar, falsificati tot mai mult vocea timisorenilor si asta nu poate ramane fara consecinte. Continuati sa negati adevarul, cu repecursiuni grave asupra culturii acestui oras.

  4. ARDOR Banat // 24 iulie 2015 a 16:09 // Răspunde

    ARDOR Banat doreste retragerea semnaturii de sustinere a acestui proiect. Mentionam ca, in intelegerea noastra, continutul articolului avea un mesaj diferit de cel prezentat mai sus.

Dă-i un răspuns lui tony Anulează răspunsul

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*