Ultimele stiri

Tinerii liberali vor să-i ajute pe „fraţii noştri sârbi”

Inundatii Serbia

Deşi au fost, deja, pornite numeroase acţiuni prin care se pot face donaţii pentru persoanele afectate de inundaţiile din Serbia, tinerii liberali au ales să pornească propria lor campanie.

„Am iniţiat o acţiune, am făcut şi un eveniment pe Facebook, se numeşte Vreau să îi Ajutăm pe Fraţii noştri Sârbi. În trei zile am reuşit să strângem în jur de şapte tone de alimente neperisabile şi în jur de 600 de litri de apă. Am discutat cu colegii mei şi vom aduce şi haine şi alte lucruri de care au nevoie sinistraţii din Serbia. Probabil că mâine vom transporta aceste alimente la ISU sau, dacă nu, la Consulatul sau Vicariatul Sârb. Pe lângă simpatizanţii PNL, pot să se alăture alţi oameni sau să se alăture celorlalte iniţiative”, a afirmat Liviu Cocean.

Astfel, cei care sunt interesaţi de această acţiune se pot prezenta la sediul PNL Timişoara, de pe strada Gheorghe Lazăr, numărul 1, între orele 9:00 şi 19:00.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*