Ultimele stiri

Traian Băsescu: Ponta vrea să dea vila de la Snagov europarlamentarilor Ivan şi Daciana Sârbu pentru o fundaţie

Traian Băsescu a declarat, joi, că premierul Victor Ponta ar vrea să dea vila RA-APPS din Snagov, renovată recent, europarlamentarilor Cătălin Ivan şi Daciana Sârbu pentru sediul unei fundaţii. Preşedintele a precizat că nu a cerut o vilă anume, ci o locuinţă de serviciu şi birou, aşa cum prevede legea, informează Digi24.ro.

„Eu nu am cerut o vilă anume, eu am cerut o locuinţă de protocol şi un birou, aşa cum scrie legea. Legea mai scrie ceva, că preşedintele în funcţie nu are voie, la terminarea mandatului, să rămână în locuinţa pe care a avut-o ca preşedinte decât două luni. Eu de asta am cerut”, a spus Traian Băsescu, într-o emisiune a postului B1 TV, potrivit Mediafax.

Șeful statului a comentat afirmaţia premierului potrivit căreia nu i se va acorda casa de la Snagov, ca locuinţă de serviciu, după terminarea mandatului.

„Nu stau cu căciula în mână la Ponta ca şi cum mi-ar da o casă din cele şapte ale lui. Nu sunt casele lui, este un protocol care trebuie respectat pentru asigurarea securităţii preşedintelui, pe timpul vieţii”, a adăugat președintele.

Traian Băsescu a mai spus că, din ceea ce a înţeles, premierul Victor Ponta „vrea să dea la o fundaţie nu ştiu ce vilă pe care au reparat-o ei, pe la Snagov. Eu am înţeles ce face Ponta, că a zis că dă la o fundaţie. Am înţeles că europarlamentarul Ivan a făcut la Bruxelles o fundaţie cu Daciana Sârbu şi înţeleg că Ponta vrea să dea lui Ivan şi Dacianei Sârbu această vilă, pentru sediul fundaţiei”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*