Ultimele stiri

Traian Băsescu susține că nu a primit niciun ban și niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel

Preşedintele Traian Băsescu susţine, într-un comunicat transmis după apariţia unor noi stenograme în cazul Bercea Mondial-Mircea Băsescu, că nu a discutat niciodată cu fratele său despre dosarul lui Bercea şi nu a primit niciun ban sau niciun bun de la sau în numele acestuia.

„Nu am discutat niciodată cu fratele meu, Mircea Băsescu, despre dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi nu am primit niciun ban şi niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, nici pentru vreo intervenţie de reducere a pedepsei în instanţă şi nici pentru vreo graţiere. Întocmai cum nu am primit niciodată niciun ban şi niciun bun de la nimeni pentru a interveni în vreun fel în dosare sau pentru vreo graţiere”, afirmă şeful statului într-o precizare despre care spune că se referă „la ceea ce un post TV susţine că sunt stenograme din cazul Mircea Băsescu – Sandu Anghel pe care le-a difuzat marţi, 24 iunie”.

El argumentează că pedepsele aplicate de instanţele de judecată lui Sandu Anghel şi altor membri ai familiei lui dovedesc că justiţia a funcţionat „doar sub imperativul legii”.

Noi stenograme din dosarul în care este implicat Mircea Băsescu şi care ar surprinde momentul în care s-ar fi încercat flagrantul şantajului reclamat de fratele şefului statului au fost prezentate, marţi, de un post de televiziune, care a indicat DNA ca sursă a documentelor, acestea neavând elemente de autentificare, precizează Mediafax.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*