Ultimele stiri

Udrea, desemnată candidatul PMP la prezidenţiale: Îi voi cere lui Băsescu să mă susţină în competiţia pentru Preşedinţie

Elena Udrea este candidatul PMP pentru alegerile prezidenţiale, au decis marţi reprezentanţii PMP reuniţi în Colegiul Naţional, fiind doar un vot împotriva acestei candidaturi aparţinând europarlamentarului Cristian Preda.

Udrea a precizat, după şedinţă, că şeful campaniei sale va fi Eugen Tomac şi că de miercuri va începe strângerea de semnături.

Ea a mai spus că este singura care îl poate bate pe Victor Ponta în cursa pentru Palatul Cotroceni.

Candidatul PMP la prezidenţiale, Elena Udrea, a declarat marţi că îi va cere preşedintelui Traian Băsescu să o susţină în „competiţia grea” pentru Cotroceni, arătând că orice cetăţean poate semna pentru mai mulţi candidaţi, informează Mediafax.

Potrivit aceleași surse, Elena Udrea a spus, după şedinţa Colegiului Naţional al PMP în care a fost votată doar cu un vot împotrivă drept candidatul acestui partid la prezidenţiale, că liderii PMP vor avea o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu.

„Orice cetăţean poate semna pentru mai mulţi candidaţi. A rămas astăzi că vom purta o discuţie cu preşedintele României, este cel căruia noi dorim să-i convingem electoratul să vină să voteze alături de noi. Noi suntem cei care afirmăm şi ne comportăm ca atare că dorim să ducem mai departe reformele începute de Traian Băsescu. Evident că vom vorbi cu preşedintele şi evident că îi voi cere să mă susţină în această competiţie grea, cea mai grea competiţie pe care o poate avea un om politic”, a precizat Udrea.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*