Ultimele stiri

Un consilier județean din Timiș, primul român care conduce un important program european

bianca gavrilita

Un consilier județean din Timiș a preluat conducerea programului european EuroDyssee. Este vorba despre Bianca Gavriliţă, care a fost aleasă, la Goteborg, Suedia, preşedinte al programului Eurodyssee pentru următorii doi ani. Astfel, reprezentanta judeţului Timiş devine primul român care conduce programul european ce permite tinerilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă să beneficieze de un stagiu profesional în străinătate pentru o perioada de 3 până la 7 luni. Consilierul judeţean Bianca Gavriliţă o înlocuieşte în această funcţie pe Michele Sabban care s-a aflat la conducerea organismului european în ultimii doi ani. 

Totodată, judeţul Timiş va găzdui secretariatul general al programului Eurodyssee pentru perioada 2015-2016. Programul Eurodyssee, derulat de către Adunarea Regiunilor Europene, ARE, este un program de schimb de experienţă între regiunile Europei care permite tinerilor să câştige experienţă profesională într-o instituţie publică sau privată, oferindu-le în acelaşi timp posibilitatea de a se perfecţiona în cunoaşterea unei limbi străine.

„Unul dintre obiectivele mele este sa fac cunoscut acest program în rândul tinerilor. Din păcate, numărul celor din România care au beneficiat de stagiile oferite de programul Eurodyssee este foarte mic. De asemenea, îmi propun ca numărul regiunilor membre să crească, să atragem în acest program noi regiuni din Europa, astfel încât programul să devină cât mai atractiv şi mai diversificat”, spune Bianca Gavriliţă, noul preşedinte Eurodyssee.

Programul Eurodyssee se adresează tinerilor, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani, care doresc să dobândească o experienţă profesională care oferă o calificare. Totodată, le permite acestora să înveţe sau să se perfecţioneze în utilizarea unei limbi străine. Stagiile au o durata cuprinsă între 3 şi 7 luni, iar domeniile sunt diverse: turism, administraţie, informatică, multimedia, etc. La terminarea stagiului, beneficiarul primeşte un atestat profesional.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*